Sunt controverse mari în ceea ce priveşte viitorul festivalului Untold. Cei care organizează evenimente de acest gen în ţară au sperat la un răspuns din partea autorităţilor, însă nu au obţinut nimic oficial.
Festivalul urma sa aibă loc în acest an între 30 iulie și 2 august, la Cluj.
Organizatorul Untold, Edy Chereji, susţine că distanţarea socială impusă de pandemie nu va permite realizarea niciunui eveniment de această anvergură.
„Experiența de festival înseamnă oameni la un loc, înseamnă prietenie, înseamnă bucuria de a ne deplasa până la festival împreună cu prietenii, înseamnă un număr mare de oameni aflați în același loc și evident în măsură în care aceste restricții pe care le știm în acest moment se vor aplica și în lunile iunie, iulie și august din punctul meu de vedere devine foarte dificil să creăm această atmosferă de festival pe care oamenii o așteaptă”, a explicat organizatorul Untold, Edy Chereji, potrivit Antena3.
Aceași situația va fi și în cazul unui alt festival mult așteptat, Electric Castle.