Ce se ascunde în spatele tragediei? Era beată mezzosopra Maria Macsim Nicoară? 

Ce se ascunde în spatele tragediei? Era beată mezzosopra Maria Macsim Nicoară? 

Dezvăluiri în premieră au fost făcute de membri ai familiei Nicoară, dar și de către prieteni ai mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cu toţii spun că ea nu consuma aclool niciodată. Ce a declarat soţul ei este destul de bizar.

Deşi soţul a declarat că totul s-ar fi petrecut pe fondul consumului de alcool, prietenii spun că Maria Macsim Nicoară nu era o băutoare, şi nici nu frecventa astfel de cercuri; ar fi fost obligată în schimb să asiste la partidele de pahar ale soţului.

„Maria este o persoană discretă, într-adevăr. Ţinea la imaginea ei şi implicit la cea a familiei. Muncea foarte mult, atât la universitate, cât şi la Operă. Când am văzut declaraţia lui Codrin cu alcoolul, m-am revoltat, pentru că nu este adevărat“, a spus sub anonimat o prietenă apropiată a ei.

Cum s-au desfăşurat evenimentele înainte de tragedie

În weekendul dinaintea tragediei, Maria a plecat la părinţi, în judeţul Bacău, însoţită de sora sa şi de cumnat, pentru a sărbători ziua tatălui. Apropiaţii spun că la masa respectivă, unde au participat mai multe rude, nu ar fi existat decât o sticlă de vin, din care Maria nu ar fi băut mai mult de un pahar, un pahar şi jumătate. Codrin Nicoară nu a dorit să participe la ziua socrului său, preferând să stea acasă împreună cu un prieten, „la o bere“, susţin tot apropiaţii.

Ce s-a întâmplat însă în noaptea accidentului, numai cei doi soţi ştiu cu adevărat

„S-a spus că nu a fost nimeni lângă ea când a fost internată. Noi, colegii, am aflat mai târziu. Am vorbit cu medicul ei, care mi-a spus că are speranţe, că a trecut de la coma de gradul IV la gradul II, că a încercat să deschidă ochii, a început să simtă mâinile, să simtă din nou durere, ceea ce înseamnă, spunea medicul, că sistemul nervos funcţionează, dar a mai spus că oricând se poate întâmpla ceva“, a spus şi un coleg al solistei.

Artista intenţiona să divorţeze, pentru că relaţiile dintre ea şi soţ erau cumplite

„Dacă bea, se comporta urât cu ea, vorbea urât, o umilea, inclusiv faţă de colegii de pahar pe care îi aducea în casă. Ca să vorbească cu prietenii la telefon, Maria trebuia să se ascundă prin casă de frică. Nu a venit niciodată nici la universitate şi nici la Operă cu semne de violenţă evidente, dar, în schimb, brusc anunţa telefonic câte un concediu medical de azi pe mâine. A încercat să îşi salveze căsnicia. L-a adus pe Codrin la Operă ca pianist pentru orele de studio (repetiţii - n.r.) ale corpului de balet. Nu a rezistat decât o săptămână. Ea era cea care ţinea casa, el nu producea mai nimic“, a mai povestit sub anonimat una dintre prietene.

Cine a contribuit la distrugerea căsniciei în afară de soţ care era un întreţinut

"Până acum trei ani, Codrin Nicoară era profesor de pian la Universitatea de Arte. A fost obligat să plece pentru că, după şapte ani, nu reuşise să-ţi susţină teza de doctorat. De altfel, cei doi s-au cunoscut la Universitatea de Arte, Codrin fiind mult timp pianist la clasa de canto a Mariei. În momentul de faţă, el este profesor de pian la plata cu ora la Colegiul de Artă.

Tot apropiaţii mai spun că întreaga căsnicie a lor a fost marcată de ataşamentul puternic al soţului faţă de mama sa. Viorica Nicoară Leica a fost medic ginecolog atât la Maternitatea Cuza Vodă, cât şi la Policlinica 1. De numele ei există mai multe scandaluri care au fost mediatizate de presă, cel mai cunoscut fiind al unei paciente care a acuzat-o că, în urma unei cezariene, i-a „uitat“ o faşă în burtă", scrie ziaruldeiasi.