Se pare că micile desene pe care unii dintre noi le schițează fără să se gândească, în timpul unei discuții telefonice sau în timpul unei ședințe la birou, ne pot dezvălui foarte multe despre personalitatea și motivele care stau la baza acțiunilor noastre
Pentru a interpreta cât mai corect, o să luăm în calcul: zona din pagină unde a fost realizat desenul, culorile utilizate și, nu în ultimul rând, complexitatea schiței.
Zona din pagină
Extrovertiții sunt cei care desenează în mijlocul unei foi de hârtie, evidentă fiind nevoia lor de a fi în centrul atenției. Partea de sus a paginii este preferată de oamenii cu o mare încredere în ei înșiși, în timp cei care își așează desenele în partea dreaptă a foii, sunt mai organizați și au viziuni mai ample despre planurile de viitor. Atunci când desenele sunt orientate în partea stângă a paginii, persoanele care desenează sunt, de cele mai multe ori, nostalgice sau sunt încercate des de regret. O schiță desenată în partea de jos a unei foi sugerează o natură practică și, în anumite conjuncturi, chiar o stare de depresie.
Culorile
Atunci când schițăm desenele cu pixul și alegem să îngroșăm sau să scoatem în evidență anumite părți ale desenului, dezvăluim, de fapt, îngrijorare și chiar pesimism, iar atunci când alegem culori cât mai discret, fară a da amploare, scoatem în evidență timiditatea și nehotărârea.
Este bine de știut că, atunci când desenăm pe hârtie, conștientizarea comportamentului nostru este limitată, ceea ce înseamnă că pixul este ghidat mai mult de inconștient, iar acest aspect ne ajută să găsim interpretări la starea de spirit pe care o avem atunci când, pe langă notițele importante pe care le avem, alegem să desenăm ceva.
Câteva explicații cu privire la semnifi cația acestor desene
- Cercuri și inele
Obiectele rotunde indică faptul că aveți o dorință de a intra în contact cu alții sau relevă dorința de a lucra în echipă. Formele rotunde pot dezvălui și faptul că vă simțiți singur și deconectat de restul lumii, dar și că simțiți că nu sunteți important pentru cei din jur. Cercul în anumite situații poate fi interpretat ca semn al perfecțiunii.
- Săgețile
Aceasta este direcția conform căreia viața ta este orientată. O săgeată îndreptată în sus este un semn că ești orientat spre ceilalți, în jos, vă concentrați la nevoile și stările emoționale pe care le aveți într-o anumită perioadă. Săgeata orientată spre stânga înseamnă că trăiți mai mult din amintiri și vă uitați mai mult spre trecut, în timp ce în cazul în care săgeata indică spre dreapta înseamnă că treceți printr-o perioadă în care vă faceți planuri de viitor și că aveți perspective foarte ample.
- Stele
Vă doriți să fiți în centrul atenției și să vă bucurați de admirația celor din jur. În cazul în care stelele pe care le desenați sunt punctate, sau dacă desenați mai multe stele și ele se află la distanțe mai mari unele de celelalte, acest lucru ar putea fi un semn că sunteți deprimat.
- Flori și soare
Florile frumoase și soarele sunt un indiciu sigur că sunteți mulțumit de ceea ce se întâmplă chiar acum în viața dumneavoastră. Sunteți o persoană optimistă și datorită acestei stări de spirit sunteți o prezență plăcută atât la locul de muncă, cât și în anturajul de prieteni.
- Încrucișări
Încrucișările ar putea indica faptul că aveți sentimente de vinovăție în legătură cu o acțiune din trecut sau că o anumită problemă de care te simți responsabil nu ai rezolvat-o încă.
- Formele simetrice
Formele simetrice demonstrează că sunteți o persoană ordonată și aveți o înclinație pentru planificarea, organizare și calcularea lucrurilor bine. Ele pot indica, de asemenea, că știți exact ceea ce vreți, și că de cele mai multe ori opiniile dumneavostră sunt importante pentru cei din jur.
- Modelul - fagure de miere
Acest model indică căutarea armoniei și a păcii interioare. Persoanele care desenează fagurele de miere își doresc să-și aranjeze mai bine viața. Acest model este des întâlnit la cei care se gândesc serios la o reorientare profesională sau la cei care doresc să își schimbe statutul social, cum ar fi să se căsătorească sau să divorțeze.
Lăsând la o parte semnificația acestor desene, rolul lor este de a exterioriza o emoție, o frustrare, ceea ce pentru moment este o eliberare, așa că este foarte bine să vă lăsați conduși de instinct. De fiecare dată când vă surprindeți schițând ceva, de fapt reușiți să vă aduceți în armonie cu copilul din dumneavoastră.