Ambasadorul SUA la București a vorbit, într-un interviu despre retragerea vizelor și sprijinul pe care americanii sunt pregătiți să-l dea României, pentru eliminarea corupției. ”I-am promis ministrului de Justiție Cătălin Predoiu, că o să îl ajutăm în tot ce ne cere, ca să combată corupția la toate nivelurile”, a declarat Zuckerman.
Întrebat dacă România are șanse să devină a 40-a țară care va intra în programul „Visa Waiver” (n.r., la finele anului trecut, SUA a retras vizele în cazul Poloniei, a 39-a țară din program), Adrian Zuckerman a declarat pentru Ziarul de Iași: ”România și SUA au o relație extrem de bună. O repet, cum am spus în trecut, SUA este cel mai bun prieten al României, au ajutat România la capitolul apărării, la aspecte economice, industriale, chestiuni legate de educație.
Nu ar fi nimic mai bun pentru SUA decât să poată elimina vizele pentru România. Din păcate, avem o lege care spune că rata de respingere a candidaților trebuie să fie de sub 3% și acum e în jur de 10%. Am vorbit cu președintele Iohannis, care trebuie să vă spun că e singurul președinte care l-a vizitat la Casa Albă pe președintele Donald Trump de două ori și s-au întâlnit și cu alte ocazii, în alte locuri. Le-am promis și președintelui Iohannis și prim-ministrului Orban că vom lucra cu Guvernul pentru a vedea cum putem rezolva aceste lucruri, cum poate fi redusă rata de respingere, ca să ajungă de la 10% la 3% și astfel să se poată ridica vizele pentru România”.
Ambasadorul a mai spus, cu aceeași ocazie, că speră să nu fie nevoie de o perioadă de 5 – 10 ani până la eliminarea vizelor, dar în mod cert, până în acest punct economia României să se dezvolte. ”Principalul lucru care ar trebui făcut pentru ca economia română să se dezvolte este eliminarea acestei culturi de corupție endemică ce a blocat evoluția țării la nivelul de acum. Poate să mai înainteze puțin, dar ca să facă pași mari trebuie să fie eliminată această corupție.
Am scris un articol în trecut în care am subliniat că România are un potențial enorm și îmi doresc să-l dezvolte, să devină una dintre cele mai puternice țări din punct de vedere economic în Europa. Are gaz în Marea Neagră, are petrol, are minerale, are o populație educată – s-a făcut un centru de tehnologie la Cluj care este unul dintre cele mai bune din Europa –, are un potențial atât de mare care nu e exploatat și e ținut înapoi de această cultură a corupției, care trebuie să fie eliminată”, a mai punctat ambasadorul, pentru sursa citată.
În același context, Zuckerman a vorbit despre faptul că eliminarea corupției în România trebuie să fie o prioritate nu doar pentru SUA, ci și pentru Guvern.
”În ultimii patru ani, lucrurile au mers într-o direcție proastă. Sunt sigur dupã ceea ce am văzut, în ultimele câteva săptămâni, că noul Guvern, cu președintele Iohannis și prim-ministrul Orban, tratează subiectul corupției într-un fel cu totul serios. Și sper să fie programe foarte serioase de eliminare a corupției la toate nivelurile”, a declarat ambasadortul. El a menționat că traficuyl de persoane e o altă problermă pe care Romțnia ar trebui spă o aibă în vedere ca prioritară în ceea ce priveștre solușționarea”, a mai declarat ambasadorul.