Ce șanse sunt ca BRICS să devină și parteneriat militar

Ce șanse sunt ca BRICS să devină și parteneriat militar Istanbul / Sursa: dreamstime.com

Dacă ați fi Turcia și ar fi după dumneavoastră, în care grup ați fi, în G7 sau în BRICS? Dacă ați fost atenți, ați văzut că nu am întrebat despre aderarea la UE.

Turcia, 65 de ani de când așteaptă aderarea la UE

Pentru că știm răspunsul. În 2029 vom sărbători 70 de ani de când ne-am depus candidatura! Cât entuziasm... Este o cerere de aderare evaluată în permanență de 70 de ani.

Acum las deoparte această problemă care ne nemulţumeşte pe toţi. Dar răpusul la întrebarea pe care am pus-o la început - G-7 sau BRICS? - nu este la fel de simplu.

Nu ne aflăm într-o perioadă în care să putem alege fără ezitare să devenim membru al G-7, care este format din şapte economii considerate a fi cele mai dezvoltate din lume: SUA, Canada, Japonia, Marea Britanie, Germania, Franța și Italia.

Desigur, alternativa este uniunea BRICS, care a fost fondată de Brazilia, Rusia, India și China, iar Africa de Sud a aderat în 2010. Să explic oferind câteva cifre: când priviţi din punct de vedere al ponderii economice și demografice, BRICS este mai mare decât G-7. Dacă includeți Egiptul, Etiopia, Iranul și Emiratele Arabe Unite, care au aderat anul acesta, țările BRICS reprezintă 46% din populația lumii.

G7 vs. BRICS

Ponderea țărilor G-7 în populația mondială este sub 10%. Situația este similară şi în ceea ce privește venitul național. În timp ce ponderea țărilor BRICS în economia mondială este de 35%, ponderea țărilor G-7 este de 30%.

De remarcat că este de aşteptat ca această pondere să scadă și mai mult. În 2050, ponderea țărilor G-7 în economia mondială va scădea la 20%, iar ponderea țărilor BRICS va crește la 50%.

În acest moment, trebuie să amintesc un lucru important, anume că nu cu mult timp în urmă, ponderea țărilor G-7 era de aproximativ 50%. În acest context, interesul pentru BRICS a crescut în mod natural. Dacă adaugi veniturile a peste 40 de țări care au solicitat în mod oficial să adere, atractivitatea grupului pare să crească și mai mult.

BRICS și ordinea mondială

Sursa foto: Arhiva EvZ

Vrea Turcia în BRICS?

Se vorbește de ceva vreme în cercurile financiare despre faptul că Turcia va cere oficial să adere la BRICS. Ieri, unele surse străine au susținut că Turcia a aplicat deja oficial. Înainte de a afla sigur dacă a aplicat sau va aplica, permiteți-mi să explic pe scurt ce va însemna un astfel de pas pentru noi și care vor fi posibilele consecințe.

Pe de o parte, UE și uniunea vamală, pe de altă parte, NATO, iar pe de altă parte, BRICS, care este format din membri cu care SUA se află într-un război politic și economic (pardon, am vrut să spun embargo).

Turcia este deja un important centru de putere în regiunea sa, prin capacitatea sa economică și militară și influența politică. Chiar dacă UE ne ține să așteptăm la ușă de 65 de ani, nu vrea să piardă într-o asemenea situație. Cel puțin nu vrea să piardă în fața țărilor BRICS.

Ce șanse sunt ca BRICS să devină și parteneriat militar

Cea mai mare temere a SUA și a NATO este că BRICS va evolua într-un parteneriat militar în etapa următoare. Având în vedere acest lucru, orice fel de contact între BRICS și Turcia va fi un atu în procesul nostru de aderare la UE și în relațiile cu SUA. Turcia nu a făcut nicio declarație oficială care să dezvăluie intenția sa de a deveni membru BRICS. Desigur, acest lucru nu înseamnă că problema nu este adusă în discuție în contactele internaționale sau că nu este evaluată de Turcia.

Să spune cine ce-o vrea, BRICS, care are potențialul de a dezvolta cea mai serioasă inițiativă de a rivaliza cu dolarul, are o poziție importantă în economia mondială și este pe cale să devină o organizaţie alternativă în ordinea mondială actuală. Şi metoda de acceptare a candidaturii este foarte interesantă. Membrii întocmesc liste cu țările ale căror cereri le acceptă.

Cele 10 țări acceptate de cei mai mulți membri devin la rândul lor membri ai organizaţiei. Să vedem ce țări vor adera la BRICS anul acesta. Nu există o cerere oficială din partea Turciei dar ce organizaţie nu şi-ar dori o ţară ca Turcia? Îmi vine în minte un singur exemplu şi sper să nu repetăm problema veche de 65 de ani.

(Autor Hülya Güler, Sabah; Traducerea: Florin Matei, RADOR RADIO ROMÂNIA)