O împăcare între Mircea Geoană şi Victor Ponta este puţin probabilă. Şansele ca preşedintele Senatului să fie iertat sunt evaluate de liderii PSD de la minime spre niciuna.
La PSD se joacă plecarea lui Mircea Geoană. Există indicii care sprijină ideea că, de fapt, niciuna dintre tabere nu îşi doreşte o împăcare şi că ruptura este căutată cu orice preţ. Că nu va fi excludere şi va fi o nouă suspendare, Victor Ponta nu poate ieşi marţi de la şedinţa Comitetul Executiv, cu mâna goală. Pentru el a devenit o chestiune personală din momentul în care a ameninţat că, dacă nu va fi ca el, demisionează. Rămâne de văzut câţi dintre liderii PSD vor avea interesul să arate acum că şi actualul preşedinte al PSD încape în porecla dată de Iliescu sau dacă, din raţiuni strategice, vor amâna acest moment. Chiar dacă curentul majoritar se îndreaptă, către un vot preponderent în favoarea excluderii, la PSD se joacă totul până în ultima clipă. De la smerenia lui Geoană din ceasul al 12-lea şi un sfert, până la brusca generozitate a lui Victor Ponta, orice e posibil la "circoteca PSD".
EVZ i-a întrebat pe o parte din liderii de filiale, cei la mâna cărora se află soarta lui Geoană, ce şanse are să fie iertat. Iată răspunsurile lor. DUMITRU BUZATU, PREŞEDINTELE PSD VASLUI "Trebuie să socotim ce pierdem şi ce câştigăm" Depinde de Mircea Geoană dacă el doreşte cu adevărat să rămână în PSD şi să facă gesturile necesare pentru a lămuri acuzele ce i se aduc. În al doilea rând, depinde de o bună capacitate a conducerii de a lua decizii utile partidului. Cu alte cuvinte, să facă o socoteală negustorească: ce pierdem şi ce câştigăm. Dacă o astfel de atitudine va ghida CEx, atunci s-ar vedea dacă Geoană poate fi reintegrat. IOAN CHELARU, VICEPREŞEDINTE PSD "Nu se mai pune problema iertării" Nu se mai poate pune problema iertării. Prea mult timp preşedintele Geoană şi-a ales un drum paralel cu al partidului şi o agendă proprie. De prea multe ori i s-a atras atenţia şi el nu a înţeles. A şi fost sancţionat din cauza comportamentului său. Cred că nici un alt membru nu a beneficiat de atâta înţelegere din partea noastră ca Mircea Geoană. CONSTANTIN NIŢĂ, VICEPREŞEDINTE PSD (BRAŞOV) "Cel mai important rol îl are preşedintele Ponta" Nu pot să fac o evaluare a acestei chestiuni pentru că nu ştiu ce se întâmplă până marţi. Până marţi se pot întâmpla multe. Să avem răbdare. Propunerea Comisiei de Integritate este pe ordinea de zi, se va dezbate şi se va vota. În această chestiune cel mai important rol îl are preşedintele PSD, Victor Ponta, şi, în relaţia cu Geoană, dacă există vreun compromis, îl vor găsi. Orice e posibil în politică. RODICA NASSAR, VICEPREŞEDINTE PSD (SECTOR 2) "Îl aşteptăm pe Geoană să vină cu argumente" Îmi displace ce se întâmplă, aş fi preferat să nu avem astfel de probleme. Indiferent de nume, nu e bine. Altfel, eu cred că Mircea Geoană a greşit. Planul său de carieră plasa PSD într- o zonă marginală. Eu ştiu că e invitat şi sper să vină şi, dacă, prin argumente, va reuşi să demonteze suspiciunile partidului, există şanse să fie iertat. Dar să vedem dacă el vrea pace. Asta aşteptăm şi noi la şedinţa de marţi. ROBERT NEGOIŢĂ, VICEPREŞEDINTE PSD (ILFOV) "Împăcare? Nu. Iertare? Da" Împăcare? Nu. De iertat da, dar ca să aibă vreo legătură între ele, cu ce trebuie să facem noi din punct de vedere juridic, nu o văd. Dar haideţi să vedem însă dacă îl ascultă pe domnul preşedinte Traian Băsescu. Domnul Băsescu i-a spus domnului Geoană să îşi facă un alt partid. Să vedem şi dacă dă curs acestui sfat.
GHEORGHE BUNEA STANCU, PREŞEDINTE PSD BRĂILA "Ca la orice boacănă, toţi suntem vinovaţi" Nu ştiu să vă spun asta. Eu sunt un soldat disciplinat al partidului. Respect majoritatea şi încerc să-mi fac treaba la mine în judeţ. Eu mi-am spus părerea. E mai bine să fim uniţi. Dacă şi domnul Geoană era mai atent, dacă şi conducerea PSD era atentă cu domnul Geoană. Ca la orice boacănă suntem toţi vinovaţi. Nu cred că excluderea domnului Geoană ne va aduce pe moment câştig, poate pe viitor. GHEORGHE NICHITA, VICEPREŞEDINTE PSD (IAŞI) "Geoană îi face lui Ponta ce îi făcea Năstase lui" Pe Geoană nu l-am înţeles dintr-un singur motiv. Cât a fost preşedinte se plângea tot timpul: Năstase, Năstase, Năstase şi ne chema să-i împăcăm. Acum el îi face lui Ponta ce se plângea că-i face lui Năstase. Am fost principial şi cu el, sunt şi cu Ponta. Cel mai important e partidul. E important să fim uniţi, dar e important să ne pregătim pentru alegeri. CĂTĂLIN NECHIFOR, PREŞEDINTELE PSD SUCEAVA "Mergem până la capăt cu Victor Ponta" Chiar domnul Ion Iliescu spunea că Geoană şi-a tăiat singur craca. Astăzi am avut întrunirea Biroului Judeţean al PSD Suceava şi am fost mandatat de colegii mei să susţin propunerea de excludere. Organizaţia judeţeană PSD Suceava îl susţine pe preşedintele partidului. Mergem până la capăt cu Victor Ponta. Citiţi şi:
- Contre Geoană-Sârbu pe înlocuirea sa: Iar faceţi alianţă PDL-PSD? Aşa aţi ajuns preşedintele Senatului
- Geoană: Ponta ar avea mai multă încredere în Berceanu sau Blaga la Senat?
- Iliescu despre Geoană: "Porecla pe care a primit-o de la mine a avut un fundament"
- Geoană, după sprijin printre primarii doljeni. Edilul de Dăbuleni: L-am invitat să candideze de la noi