Ce s-a întâmplat, de fapt, la Bruxelles?! Am luat cu un miliard de euro mai puțin
- Mihaela Dan
- 22 iulie 2020, 07:39
România are alocată pentru perioada 2021-2027 pentru componenta de dezvoltare rurală, Pilon II, cu un miliard de euro mai putin.
Potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros, asta înseamnă că Programul Naţional Strategic trebuie elaborat cu atenţie.
„Acum, după deciziile luate azi noapte la Bruxelles, la un calcul pe care am încercat să-l fac foarte rapid, vom avea pentru acest Program Naţional Strategic, Pilonul I, adică pentru plăţi directe, 13,78 miliarde euro şi pentru Pilonul II - 7,01 miliarde euro pentru dezvoltare rurală, la care se adaugă Next Generation - 0,72 miliarde. Dacă ne uităm, avem cu un miliard de euro mai puţin faţă de alocarea 2014-2020 pentru componenta Pilon II dezvoltare rurală.
De aceea, va trebui să fim foarte atenţi la cum elaborăm Programul Naţional Strategic. Acum analizăm, discutăm, cu toate asociaţiile, cu tot ce înseamnă mediu asociativ. Sunt convins că la aceste dezbateri vor participa şi reprezentanţii administraţiei publice locale, dar şi ai GAL-urilor (Grupuri de Acţiune Locală - n. r), în aşa fel încât să vedem cum creionăm Programul Naţional Strategic care se referă la dezvoltare rurală”,, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la Conferinţa Naţională „Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, Cadrul de planificare strategică pentru Strategia de Dezvoltare Locală a Administraţiei Publice”.
Acesta a adăugat că, pe lângă sumele din Programul Naţional Strategic, există şi Programul Naţional de Creştere a Rezilienţei, unde s-a reuşit atragerea, prin cele două proiecte propuse (Strategia de gestionare a apei, respectiv tot ce înseamnă sisteme de irigaţii, infrastructura principală, secundară, sistemele de gestionare a apei, desecare, drenaj, combaterea eroziunii solului, prevenirea deşertificării, sistem antigrindină şi creşterea precipitaţiilor, pe de o parte, şi, pe de alta, o reţea de colectare, depozitare, procesare şi distribuţie sau comercializare a produselor româneşti) a unei sume de şase miliarde euro.
Adrian Oros a mai afirmat că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a contribuit în cadrul Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă în perioada 2014-2020 şi va contribui şi în perioada 2021-2027 prin PNS, prin intermediul măsurilor care vor fi prinse şi continuate, mai ales că multe dintre aceste măsuri care s-au adresat dezvoltării rurale au fost benefice.
„Dacă în 2014-2020 alocarea a fost 7% din PNDR, care era 9,4 miliarde de euro, adică 638 de milioane euro pe acele măsuri 19.1, 19.2, 19.3, 19.4, funcţionând la ora actuală 239 de GAL-uri, care au un grad de contractare de 88% şi un grad de plată de 50%, prin submăsura 7.2 infrastructură rutieră, apă, canalizare, a mai fost alocată o sumă 1,1 miliarde euro”, a spus Adrian Oros.