Propunându-și să demonstreze că „nu ne naștem monștri, ci devenim“,Eric Emmanuel Schmitt realizează, în romanul Adolf H. două vieți, un portret dihotomic, alternând biografia istorică cu biografia imaginară a pictorului Adolf Hitler
Utilizând excelent resursele literaturii, Eric Emmanuel Schmitt construiește în acest roman două biografii paralele: una fidelă realității, romanul lui Hitler, mort în 1945 în Berlinul distrus de bombardamente, cealaltă, plăsmuită în întregime, povestea lui Adolf H., un pictor care, după Marele Război, frecventează avangarda din Montparnasse, ca într-un final să se stingă liniștit în 1970 la Santa Monica. Romanul e urmat de o postfață, ce cuprinde jurnalul autorului din perioada scrierii acestuia. Schmitt își exprimă aici anxietatea, îndoielile, uneori chinul și oroarea pe care le-a încercat din momentul în care a decis să dea viața figurii celei mai sumbre din istoria recentă.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler ar fi devenit pictor? Dacă, pe 8 octombrie 1908, Academia de Arte Frumoase din Viena nu l-ar fi respins pe tânărul timid Adolf Hitler? O clipă care a schimbat nu numai cursul unei vieți, ci și mersul istoriei. Propunându-și să demonstreze că „nu ne naștem monștri, ci devenim“, Schmitt realizează un portret dihotomic, alternând biografia istorică cu biografia imaginară a pictorului Adolf Hitler. Autorul conturează astfel două fețe ale aceluiași om, două destine. Pe de o parte, destinul tânărului Hitler, care, rămas orfan și sărac, vrea să devină pictor, însă este respins. Acest eșec, precum și experiența războiului îl marchează, transformându-l într-un personaj plin de ură. Pe de altă parte, este destinul tânărului Adolf H., admis la Academia de Arte Frumoase, care îl cunoaște pe Freud. Marele Război îl tulbură profund, devine pictor, locuiește la Paris, unde îi întâlnește pe André Breton, Man Ray și pe alți suprarealiști și asistă la ascensiunea omonimului său.
„Decizia e luată: după Isus, Hitler. Întunericul urmează luminii. Întrucât în Evanghelia după Pilat am studiat ispita iubirii, este necesar să mă apropii, acum, de ispita răului. Cum într-ale omenescului, și nu în afara lui locuiesc și Isus, și Hitler, umanismul meu nu va exista decât cu prețul acestei duble cercetări. Nu se pune problema să-mi provoc o plăcere, am nevoie să mă înțeleg. După ceea ce mă atrage, voi descrie ceea ce-mi repugnă.“ Eric Emmanuel Schmitt, Jurnalul romanului Adolf H. Două vieți toamna 2000 – vara 2001
„Adolf H. Două vieți este un roman serios, grav, neliniștitor. Este un interesant mecanism literar, care forțează cititorul să-și pună întrebări, nu întotdeauna în mod fățiș, în legătură cu partea tenebroasă care zace în noi. Fiind o reflecție asupra răului, merită întreaga noastră atenție.“ (Le Figaro Littéraire)
Miercuri, 31 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) Editura Humanitas Fiction lansasează romanul Adolf H. Două vieți de Eric Emmanuel Schmitt, considerat cel mai bun roman semnat de scriitorul francez. Scriitoarea și jurnalista Sabina Fati,scriitorul și jurnalistul Marius Constantinescu precum și jurnalista Mihaela Dedeoglu vor vorbi despre modul în care Eric Emmanuel Schmitt pune în discuție problema răului și a vinei, a libertății și a responsabilității individuale, într-un roman ce îl are ca protagonist pe Adolf Hitler. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
În seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“ au apărut: Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe, Viața mea cu Mozart, Secta Egoiștilor, Evanghelia după Pilat, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri, Visătoarea din Ostende, Pe când eram o operă de artă, Concert în memoria unui înger,Cei doi domni din Bruxelles, Elixirul dragostei, Otrava iubirii, Femeia în fața oglinzii, Noaptea de foc și Adolf H. Două vieți.
Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ —Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004),Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009) și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) —s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țari. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende(2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și La vengeance du pardon (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015,Noaptea de foc, iar în 2016, L’homme qui voyait à travers les visages. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 pri-mind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.