Ce s-a întâmplat la mitingul care a dus la prabușirea lui Ceaușescu. Întrebarea care nu și-a găsit încă răspunsul

nicolae_ceausescu_elena_ceausescu_coperta_revista_cinema_1986

Pentru că incendiile pornesc din scântei mici, organizarea la București, pe data de 21 decembrie 1989, a unui miting, menit să demonstreze unitatea de nezdruncinat a partidului, s-a dovedit a fi începutul sfârșitului liderului de la București

S-a speculat de-a lungul timpului că ideea acestui miting ar fi venit din partea apropiaților lui Ceaușescu, și nu din inițiativa conducătorului. Mulți uită, totuși, că ideea genială a conducătorului din 1968, care a făcut poporul un redutabil obstacol în fața potențialei amenințări sovietice, a reprezentat piatra de temelie a încrederii oferite lui Ceaușescu. 

Cum a apărut, de fapt, ideea mitingului din 21 decembrie ?

În seara zilei de 20 decembrie 1989, Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei prezidențiale, susținea că în biroul lui Nicolae Ceaușescu a fost prezent Barbu Petrescu, primarul Capitalei. Cei doi ar fi discutat despre organizarea unui miting în 21 decembrie, prin care populația să dezaprobe evenimentele de la Timișoara. 

Însă, lucrurile se schimbaseră față de anul 1968, poporul identificând de această dată inamicul în persoana liderului de la București. Prins în propriile gânduri, Nicolae Ceaușescu nu a înțeles că masele puteau să își schimbe oricând discursul din “Trăiască Ceaușescu” în “Jos Ceaușescu”.

Aproape 150.000 de oameni, selecționați cu grijă și dotați cu recuzita adecvată au fost aduși în fața Comitetului Central, agitând mii de pancarte cu lozinci de susținere. “Am fost anunțați la întreprindere, încă de când am sosit, pe la 06:45, că vom participa la miting. Până la ora 10:00 ni s-a spus de mai multe ori îmbrăcați-vă, dezbrăcați-vă, în așteptarea ordinului de a pleca la miting. În jurul orei 10:00 am fost luați cu autobuzele de la întreprindere și duși în Piață”, a declarat o participantă la miting. 

În fața participanților la miting, în balconul Comitetului Central al PCR, stăteau Nicolae și Elena Ceaușescu, înconjurați de alți membrii de partid. La ora 12:00 Barbu Petrescu ia cuvântul.“Am luat cunoștință de situația gravă de la Timișoara, de încercările cercurilor reacționare și imperialiste de a ne abate de pe drumul construcției socialismului...”

Discursul și panica

După discursul inaugural al lui Barbu Petrescu, Ceaușescu s-a apropiat de microfon și a început să vorbească. Era ora 12:30. Șeful statului apare, în fața propriului popor, crispat, speriat, nemulțumit, nesigur și neliniștit, cu un discurs departe de a fi unul profesionist, cât mai mult unul personal, transmis printre buzele strânse, sprâncenele ridicate și o frunte încrețită.

În timpul în care își ținea discursul, Ceaușescu se uita de jur împrejur, cu o urmă de frică, ca și cum ar fi așteptat să fie întreprinsă o acțiune împotriva sa. La doar câteva minute, încep să se audă zgomote, strigăte, camera care îl filma începuse să se miște, Ceaușescu devenind vizibil marcat de cele întâmplate, ridică mâna pentru a încerca să oprească țipetele mulțimii. 

În momentul în care mitingul s-a spart, mai mulți martori au susținut că panica s-a datorat existenței unei senzații fizice de spaimă, în timp ce în urechi răsuna un uruit insuportabil. Conform specialiștilor, aceste trăiri pot fi provocate de emiterea unor unde de joasă frecvență la o intensitate crescută. 

Raportul Serviciului Român de Informații atestă faptul că mai multe persoane care au participat la miting au afirmat că unii purtători de lozinci, cu mânerele cu vârfuri ascuțite, atipice pentru cele confecționate pentru acest scop, au început să-i împungă pe cei din jurul lor, strigând “Fugiți că ne omoară! Vin tancurile!”. Și Constantin Manea, șeful de cabinet al lui Ceaușescu, a susținut că după evacuarea populației aflate la miting, au fost găsite foarte multe sule, cu vârfurile însângerate.

Chiar dacă o parte dintre participanții la miting au părăsit piața, la solicitările insistente ale lui Ceaușescu, o altă parte s-au repliat în fața Comitetului Central, conducătorul statului reluându-și discursul.

Ce s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 21 decembrie

După doar 21 de minute, la 12:51, participanții dinspre Ateneu încep să părăsească Piața Palatului, iar după alte 10 minute, apar steagurile fără stemă, grupuri de manifestanți care scandau lozinci anti-Ceaușescu și care cereau populației să se alăture. În zonele adiacente clădirii Comitetului Central, rândurile celor care erau implicați activ au început să se îngroașe, iar după câteva momente de mișcări hatorice, două nuclee de protestatari au apărut la Intercontinental și în Piața Romană. 

Primele TAB-uri au ajuns în zona Pieței Universității în jurul orelor 14:30, având misiunea de a ocupa un dispozitiv de blocare în sprijinul forțelor de ordine. Ceea ce s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 21 decembrie a fost urmarea haosului creat prin spargerea mitingului, care a creat un efect psihologic în rândul populației. Românii și-au dat seama că nu sunt singuri și că pot lupta, chiar și în fața celui mai temut dușman. 

O întrebare la care încă nu s-a răspuns este: a fost mitingul din 21 decembrie 1989 o eroare politică sau o manevră subtilă, parte a unui plan diabolic, în care revolta populației a fost doar mica scânteie ?