Procurorii l-au lăsat liber pe șoferul care a lovit cu mașina un polițist în zona Gării de Nord din Capitală. Sindicatul Europol acuză presiuni de la nivel înalt, susținând că autorul „este beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului”.
După ce poliţistul i-a spus şoferului să se pună în mişcare, deoarece staţiona neregulamentar „pe avarii”, bărbatul nu a suportat critica și l-a lovit cu mașina pe omul legii. După o urmărire ca în filme fost blocat în trafic și a ajuns custodia poliției, însă, ulterior, a fost lăsat liber de procurori.
Sindicatul Europol are informații că acum se dorește mușamalizarea cazului, în urma intervențiilor „înalte”.
„Autorul a fost trimis acasă, se pare că pentru procuror nu e nicio problemă că l-a lovit pe poliţist. Colegul este în drum spre INML pentru eliberarea unui certificat medico-legal, pe care-l va plăti tot el. Instituţiei nu îi pasă”, a transmis sindicatul poliţiştilor.
„Tentativă la omor!”, susține Europol
Reprezentanții Europol susține că „individul care a dat cu autoturismul peste poliţist este beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului şi că au început să fie date telefoane şi se fac presiuni pentru a-l scoate vinovat pe poliţist. Nu vom tolera aşa ceva! Aviz amatorilor!”.
De altfel, Europol a postat pe pagina de Facebook și momentul în care şoferul nervos îl loveşte violent pe poliţist, care l-a atenţionat să se pună în mişcare. Sindicatul încadrează fapta la “tentativă la omor”.
„Un autoturism staționat neregulamentar în zona Garii de Nord din București, pe ‘modul avarii’, a fost atenționat de un polițist să se pună în mișcare. Șoferul nu a ‘suportat’ critica și a devenit agresiv în exprimare. Iar în momentul în care polițistul a coborât din autospecială, pentru a-l legitima și a lua măsurile legale, șoferul a demarat în trombă lovindu-l violent pe colegul nostru, scrie Gândul.
Individul a fost prins la 5 străzi distanță de locul faptei și se află în custodia poliției. Încadrarea juridică a acestei fapte nu poate fi alta decât ‘tentativă la omor’”, anunţa sâmbătă, imediat după incident, Sindicatul Europol, pe Facebook.