Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu se pare că s-a îmbunătățit considerabil
După patru luni de comă, ca urmare a unui stop cardio respirator, starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu se pare că s-a îmbunătățit considerabil, scrie cancan.ro.
Medicii au fost rezervați în privința stării de sănătate a lui Mihai Constantinescu dar familia și prietenii speră într-o minune. Surse apropiate familiei îndrăgitului artist au spus că starea lui Mihai Constantinescu a evoluat spre bine în ultima perioadă.
Chiar dacă artistul e încă slăbit, medicii au început să-l hrănească printr-un tub cu supe și legume pasate însă nu au renunțat la perfuzii. „Mihai e încă foarte slăbit. Doctorii au văzut o evoluție și au decis să îi administreze mâncăruri ușoare printr-un tub. I se administrează supe și legume pasate prin respectivul tub, dar cu toate acestea medicii încă îl țin pe perfuzii”, a declarat o sursă apropiată familiei.