Ce s-a întâmplat cu fetele din dosarul de prostituție în care a fost implicat și Ioan Nicolae. Diana Gureșoaie a devenit artistă, iar Daniela Crudu, mamă

Afaceristul Ioan Nicolae de la Brașov a fost implicat într-un scandal imens, mai exact într-un dosar de prostituție și proxenetism. Capete de afiș au fost în acest dosar Diana Gureșoaie, Daniela Crudu, Mădălina Pamfile, Rellys Tonu, dar și Diana Nicoraș. Multe dintre aceste fete ar fi acceptat să fie plătite pentru acte sexuale cu Ioan Nicolae, dar și cu alți afaceriști.

Printre aceștia s-ar fi numărat inclusiv Puiu Popoviciu. Cert este că întregul dosar a fost uitat, mai ales de protagoniste. Diana Gureșoaie, cea care i-ar fi adus fete lui Ioan Nicolae pare să o ducă mai bine ca niciodată.

Ioan Nicolae implicat ca principal beneficiar de serviciile fetelor

Aceasta s-a apucat serios de sport și se recomandă ca fiind artist. Domeniul este puțin incert dacă e să judecăm după postările ei pe Instagram. Cert este că o ține dintr-o vacanță în alta și pare că lucrurile s-au așezat de minune pentru ea. Daniela Crudu a fost o altă prezență feminină din acest dosar.

Fosta asistentă a lui Capatos a ajuns acum mamă a doi copii. Daniela a făcut printre altele, în ultimii ani și onlyfans, când a decis să se mute în Suedia. În cele din urmă s-a întors acasă și stă alături de tatăl copiilor ei. Ultimul născut a venit pe lume în urmă doar cu două zile. O altă protagonistă a acelui dosar, care a fost și reținută în noaptea în care procurorii au descins, este Diana Nicoraș.

Diana Nicoraș a devenit vedetă în America

Aceasta a plecat la scurtă vreme după scandal în America. Acolo a devenit un fel de fotomodel și se ocupă de fashion. De altfel, este un adevărat fashion icon pe instagram, acolo unde este urmărită de sute de mii de persoane.

Dacă în trecut, Diana se ocupa de petreceri, mai nou s-a axat pe sport, yoga, dar și pe sesiune de fotografii. În ceea ce o privește pe Mădălina Pamfile, aceasta s-a căsătorit la începutul acestui an în Dubai.