CE Rovinari, în pragul dezastrului economic

CE Rovinari, în pragul dezastrului economic

Complexul Energetic (CE) Rovinari se confruntă cu mari dificultăţi financiare şi se îndreaptă către un dezastru economic.

Aceste informaţii au fost făcute publice, astăzi, de către fostul director al unităţii Laurenţiu Ciurel. „La această oră, unitatea este aproape sau, dacă nu, chiar total în incapacitate de plată. Având în vedere că în momentul de faţă sunt 60 de milioane de lei neplătite la cartotecă, se poate spune că este în incapacitate de plată“, susţine Ciurel.

Potrivit acestuia, CE Rovinari a funcţionat în luna februarie doar cu două grupuri energetice şi a vândut o cantitate foarte mică de energie. „Rovinari a mers în luna februarie cu sub două unităţi. În luna februarie, Complexul a vândut în jur de 336.000 de MGW/oră. Nu există lună pe parcursul anului trecut în care să se fi vândut mai puţin de 500.000“, a mai precizat fostul director al CE Rovinari. 

„Până la vară se va pune cruce unităţii“

Profitul înregistrat de CE Rovinari a scăzut în ultima lună a anului trecut cu 30 de milioane: „Pe 11 luni, atât cât am încheiat eu, era un profit de 90,8 milioane de lei. Cum este posibil ca anul 2008, după ce a avut profit de 90.8 miliarde pe primele 11 luni, să se încheie cu un exerciţiu de 59,2 miliarde. 30 de milioane gaură pe decembrie, adică pierderi. Nu este explicabil şi posibil să se fi putut întâmpla aşa ceva. Pierderea aşa de mare provine din sectorul minier, unde tona de cărbune a costat în luna decembrie 98 de lei, în condiţiile în care pe primele 11 luni a costat 57 de lei. Le-am lăsat când am plecat 30,7 de milioane de lei în cont, cash. În luna ianuarie s-au făcut încasări de 840 de miliarde pe contractele de energie. Unde sunt banii de s-a ajuns la ora actuală în incapacitate de plată? (...) Dacă se continuă în acest fel, până la vară se va pune cruce unităţii“.

Actuala conducerea dezminte informaţiile

Gheorghe Daviţoiu, actualul director al CE Rovinari, spune că informaţiile furnizate de Ciurel nu sunt adevărate. „Plăţile căztre furnizori sunt în termen şi nu sunt în întârziere. Ciurel a lăsat datorii de 210 milioane de lei de achitat. Cantitatea de energie vândută în luna ianuarie a anului 2008, atunci când director era Ciurel, a fost de 358.000 de MGW/h. Au trebuit achitate provizionale“.   Cu toate acestea, Gheorghe Daviţoiu spune că CE Rovinari va face un împrumut bancar în sumă de 25 de milioane de lei pentru a achita diverse cheltuieli curente şi că în Consiliul de Administraţie s-a mai cerut contractarea unui alt împrumut de 125 milioane de lei.

Citiţi şi: Şpaga americană, în anchetă DNA

Ne puteți urmări și pe Google News