CE: România a investit mai mult ca restul UE în drumuri. Unde sunt rezultatele?
- Raluca Florescu
- 10 mai 2011, 15:51
Investiţiile făcute de România în infrastructura rutieră depăşesc, ca procent din produsul intern brut, media din Uniunea Europeană, însă rezultatele lor sunt foarte modeste, a spus astăzi Joost Kuhlmann, şeful misiunii Comisiei Europene, prezent la un seminar despre perspectivele creşterii economice, organizat de Banca Mondială.
"Densitatea infrastructurii de căi ferate din România este similară celei din Uniunea Europeană, dar calitatea acesteia este foate proastă. Investiţiile făcute de România în infrastructura de cale ferată în perioada 2000 – 2008 au fost cu mult sub media din celelalte state membre, în timp ce investiţiile în infrastructura rutieră au fost cu mult peste cele din alte state membre", a spus Kuhlmann.
În opinia acestuia, pentru eficientizarea infrastructurii căilor ferate, ar fi nevoie de "raţionalizarea" acestoaa, respectiv de închiderea liniilor neviabile.
În acelaşi timp, este nevoie de dereglementarea preţurilor la energie mai întâi pentru cumsumatorii noncasnici şi apoi pentru cei casnici, aceasta fiind una din măsurile prin care se poate eficientiza sistemul energetic în România.
În România, cheltuielile cu electricitatea reprezintă circa 17% din cheltuielile de consum ale gospodăriilor, ceea ce înseamnă că impactul dereglemetării preţurilor, care ar avea ca urmare în mod normal creşterea costurilor la energie, ar putea fi resimţit ca un şoc de gospodării.
Dar o dereglementare graduală a acestora ar face ca urmările măsurii să fie uşor de suportat de gospodării şi ar avea un impact limitat şi asupra inflaţiei, Kuhlmann.
Atât în domeniul energiei, cât şi în cel al trasporturilor, trebuie instituită o autoritate de reglementare indepedentă, care poate fi un garant că reformele vor fi duse la capăt.