Ce RIȘTI dacă dai drumul la ȘOBOLANI în Parlamentul din Rusia

Ce RIȘTI dacă dai drumul la ȘOBOLANI în Parlamentul din Rusia

Un tribunal din Sankt-Petersburg a condamnat marţi la plata unei amenzi un tânăr rus care a dus şobolani în parlamentul local în semn de protest.

Ilia Mohov, 23 de ani, a fost găsit vinovat de „încălcarea regulilor de adunare într-un loc public” şi condamnat la o amendă de 10.000 de ruble (circa 130 de euro), conform Tribunalului Oktiabrski din Sankt-Petersburg, al doilea oraş din Rusia, relatează AFP citată de Agerpres.

 

În noiembrie, tânărul s-a dus la sediul parlamentului local cu o cutie de carton cu doi şobolani în ea. El s-a aşezat într-un colţ fără a atrage atenţia serviciilor de securitate, după care a dat drumul şobolanilor, care s-au împrăştiat rapid prin clădire.

 

Ilia Mohov a publicat pe YouTube o înregistrare video cu gestul său şi a explicat presei că a vrut să atragă atenţia asupra „lipsei de acţiune a deputaţilor” din cartierul său, care „nu fac nimic pentru locuitori”.  

 

„Ei nu sunt buni de nimic. Nici nu îi consultă pe locuitori. Nimeni nu le ştie numele”, a declarat tânărul militant.

 

Conform presei locale, şobolanii nu au mai fost găsiţi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News