ATENȚIE! Ce riscați de mâine dacă atingeți OPERELE lui Constantin BRÂNCUȘI

Turiştii care vor atinge, începând de mâine, operele lui Constantin Brâncuşi, vor primi amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, avertizează reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu. Aceasta este prima măsură din hotărârea aprobată în 24 aprilie, pentru protejarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.

După ce două adolescente din Slatina şi Drobeta-Turnu Severin au vandalizat Coloana Infinitului, scriindu-şi numele pe opera lui Constantin Brâncuşi, în şedinţa din data de 24 aprilie, Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat instituirea unor reguli pentru protejarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, cu 11 voturi „pentru” şi 5 „împotrivă”.

Articolul care interzice contactul fizic al vizitatorilor cu operele va intra în vigoare de mâine.

„Contactul fizic al vizitatorilor cu operele constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 500 la 2.500 de lei”, se arată în decizie.