Armie Hammer, actorul a cărui carieră s-a încheiat brusc după ce mai multe femei l-au acuzat de abuz sexual și emoțional și canibalism încearcă să revină în lumina reflectoarelor.
Armie Hammer, proiecte de viitor, după ce a fost acuzat de canibalism
Recent, publicația Deadline a anunțat că Armie Hammer va juca în pelicula „Frontier Crucible”, primul său rol de la momentul în care au apărut acuzații împotriva sa privind agresiune sexuală, abuz emoțional și constrângere, toate având legături cu fetișuri de tip BDSM și elemente canibalice.
Surprinzător, această veste a apărut la scurt timp după lansarea „The Armie HammerTime Podcast,” pe care actorul l-a descris ca pe un mijloc de a împărtăși evoluția sa personală și redresarea vieții.
Într-un interviu pentru Air Mail din 2023, Hammer a admis că a provocat suferință emoțională celor care l-au acuzat. Cu toate astea a continuat să nege vehement alte acuzații mai grave. Investigațiile desfășurate de Departamentul de Poliție din Los Angeles nu au găsit suficiente probe pentru a-l inculpa.
A fost exclus de la Hollywood
După ce și-a pierdut agenția de reprezentare și toate proiectele cinematografice în derulare, Hammer a povestit în iunie, în cadrul podcastului „Painful Lessons”, despre excluderea sa din Hollywood din cauza acuzațiilor aduse. Actorul a menționat atunci că intenționează să își reconstruiască cariera pe cont propriu, inclusiv prin inițiative de a scrie și produce noi proiecte.
Experții în relații publice au explicat pentru Business Insider că, dincolo de dilemele etice legate de revenirea lui Armie Hammer în industria divertismentului, aceasta ar putea fi posibilă doar dacă publicul va percepe o sinceră căință din partea actorului, care a negat orice acuzație penală adusă împotriva sa.
Publicul rămâne împărțit cu privire la viitoarele sale proiecte, iar revenirea lui Hammer va depinde în mare parte de capacitatea sa de a recâștiga încrederea industriei și a spectatorilor.
Johnny Depp și Chris Brown, printre personalitățile care au revenit după scandaluri
Nu este deloc surprinzător ca personalitățile publice să revină în industrie după ce au fost implicate în scandaluri serioase. Louis CK, Mel Gibson și Chris Brown au reușit să-și recâștige o parte din public și să-și continue carierele, în ciuda acuzațiilor grave care au planat asupra lor. Un caz recent este cel al lui Johnny Depp, care, conform informațiilor transmise de The Hollywood Reporter, a fost distribuit într-un nou proiect important la Hollywood, marcând primul său rol important după procesul de defăimare împotriva fostei sale soții, Amber Heard, care a atras atenția presei din întreaga lume.
Kayley Cornelius, un specialist în relații publice pentru vedete, a explicat că revenirea lui Hammer nu poate fi comparată cu cea a unor staruri consacrate precum Johnny Depp și Chris Brown. Hammer, care a început să atragă atenția prin filme ca „The Social Network” și „Call Me By Your Name,” nu avea încă o bază de fani loiali, fiind mai degrabă un star în ascensiune când au fost făcute acuzațiile.
Armie Hammer, dezavantajat de public
Cornelius a precizat că, în cazul unor vedete ca Depp sau Brown, nostalgia și amintirile publicului legate de carierele lor solide și îndelungate le-au oferit un avantaj considerabil. Susținătorii lor au rămas alături de ei chiar și în momentele critice.
În schimb, Hammer, fără acea fundație puternică de fani devotați, se confruntă cu o presiune și mai mare într-o industrie deja extrem de competitivă și aglomerată. Mai ales că publicul și producătorii au puține motive să-și asume riscuri cu cineva care poartă o astfel de reputație.
Chiar și cu toate aceste piedici, Cornelius sugerează că Hammer ar putea totuși să atragă un public de nișă, mai restrâns. Reacțiile online rămân împărțite: în timp ce mulți utilizatori de pe platforme precum X au criticat deciziile de casting și lansarea podcastului său, unii au fost deschiși la ideea unei reveniri, arătând astfel o polarizare continuă în ceea ce privește reintegrarea acestuia în lumea divertismentului.
Experții spun că Armie Hammer are nevoie timp
Lauren Beeching, un expert londonez în gestionarea crizelor, consideră că lansarea podcastului ar putea ajuta la modificarea percepției publicului asupra actorului, trecând de la negarea acuzațiilor la o abordare bazată pe introspecție și dezvoltare personală.
Beeching subliniază că acest format poate fi eficient pentru a recâștiga simpatia publicului, dar cu condiția să fie abordat cu transparență și autenticitate.
Totuși, ambii specialiști în PR avertizează că acest podcast nu va avea succes dacă Hammer nu pare autentic. Cornelius atrage atenția că o emisiune auto-produsă poate părea părtinitoare, iar publicul ar putea percepe încercările de reconstrucție a imaginii mai mult ca o diversiune decât o schimbare reală. Beeching adaugă:
„Ascultătorii au nevoie de dovezi concrete că el și-a asumat responsabilitatea și s-a schimbat cu adevărat, altfel podcastul riscă să fie văzut ca un simplu instrument de autopromovare.”
Pe rețelele sociale, inclusiv pe X, utilizatorii au criticat comentariul lui Hammer din primul episod, în care a menționat că „îi cam plac” zvonurile despre canibalism, considerând că aceasta a fost o tentativă de a distrage atenția de la acuzațiile mai grave.
Mayah Riaz, expertă în PR și branding personal, sugerează că Hammer ar putea avea mai multe șanse de a-și reconstrui reputația dacă și-ar orienta eforturile în afara industriei de divertisment, demonstrând astfel o preocupare pentru schimbare autentică și câștigând treptat încrederea publicului.
Pentru ca publicul să fie dispus să-i ofere o a doua șansă, Beeching spune că Hammer va trebui să demonstreze o responsabilitate profundă și o reală evoluție personală. Refacerea încrederii necesită nu doar timpul petrecut în lumina reflectoarelor, ci și eforturi concrete pentru a arăta că a învățat lecțiile necesare.