Ce PROBLEME au PSIHIATRII români

În condiţiile în care tot mai mulţi dintre ei pleacă în străinătate, medicii psihiatri din România fac tot mai greu faţă solicitărilor crescute.

 "E mare nevoie de medici psihiatri dar din păcate situaţia de acuma de la noi este una dezavantajantă pentru moralul lor şi o bună parte dintre ei au plecat sau se gândesc să plece din ţară în loc să fie motivaţi să mai rămână. Sunt mulţi pacienţi care provin din familii disfuncţionale, din familili monoparentale, fără venituri materiale", a declarat Aurel Nireşteanu, şeful Clinicii de Psihiatrie II din Târgu-Mureş, la un congres care s-a desfăşurat la Târgu-Mureş, unde peste 250 de specialişti au discutat despre problema pe care o reprezintă exodul medicilor, dar nu au uitat nici de pacienţii lor.  

Printre cele mai frecvente afecţiuni de care suferă pacienţii medicul Aurel Nireşteanu le-a amintit, potrivit RRA, pe cele afective precum anxietatea şi depresia.

În plus, mulţi români care ajung la psihiatru au probleme legate de consumul de substanţe - alcool şi droguri - care intervin şi în debutul marilor boli psihice, a schizofrenitelor, a psihozelor. De aceea şi numărul psihozelor crescut în zilele noastre acestea fiind legate în mare măsură de disfuncţionalităţile din viaţă dar şi de consumul de substanţe.