"Românii au talent". Băiatul care a făcut juriul şi întreaga sală să plângă | VIDEO
- Anca Simionescu
- 18 februarie 2012, 11:01
Un tânăr îndemânatic, doi fraţi acrobaţi şi un băieţel ce a cântat la block-flotes s-au numărat printre show-urile ce au impresionat juriul. "Fantoma din Craiova" le-a dat însă fiori.
Cântăreti, dansatori, iluzionişti, travestiţi, talente diverse şi mult umor au debutat ieri, de la ora 20.30, la Pro TV în cel mai aşteptat show al începutului de an. Mai mult sau mai puţin pregătiţi, de la bucătar la primarul cu voce de copil, concurenţii s-au străduit să-i impresioneze pe Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu, juriul competiţiei, secondaţi de Smiley şi Pavel Bartoş. Cei doi prezentatori au fost, parcă, mai puşi pe glume în cel de-al doilea sezon “Românii au talent”. Printre cei ce-au reuşit să convingă s-a aflat Carol Aflat, de 42 de ani, din Haţeg care. Cu o voce frumoasă, umor şi o mişcare din şolduri, bărbatul i-a amuzat pe cei prezenţi în sală şi a obţinut trei de DA. Mai departe a mers şi ceteraşul Vasile Godja, de 20 de ani, din comuna Onceşti, Maramureş. Acompaniat de doi instrumentişti, tânărul a cântat cu vioara pe umăr, la ceafă sau cu arcuşul la brâu.
“Momentul unic”, cum l-a caracterizat Andra, i-a aparţinut lui Toader Claudiu. Tânărul, pasionat de bucătărie, a demonstrat că o bucată de blat de pizza poate deveni moment artistic când îl răsuceşti cu o precizie şi o viteză uluitoare. Un băiat de 11 ani Ştefănescu Daniel Gabriel din Curtea de Arges, acompaniat de tatăl lui a cântat la block-flotes în aplauzele şi lacrimile celor 11 fraţi prezenţi în sală. “Am dat toată inima din mine să cânt cum trebuie”, a marturisit Gabriel.
Emoţie au oferit şi fraţii Beatrice şi Laurenţiu Ion, care au prezentat un număr de acrobaţie ce l-a lăsat fără grai chiar şi pe Mihai Petre. Andi Moisescu a mărturisit: “Sunt realmente impresionat”. Prima ediţie s-a încheiat cu show-ul unei foste gimnaste, Tatiana Fecioru, 40 ani, acum acrobată. Mamă a unei fetiţe de 10 ani, femeia a prezentat un spectacol cu păpuşi - Mărioara şi Vasilică şi a obţinut din partea juraţilor: "Ai un talent minunat".
Nu putea să lipsească cel mai controversat moment din debutul celui de-al doilea sezon “Românii au talent”. Acesta i-a aparţinut “fantomei din Craiova”. Lucian Ispir, de 27 ani, travestit în cadână şi cu tocuri de opt centimetri a încercat un bellydance sub ochii dezgustaţi ai juratului Mihai Petre. Nici efortul depus şi nici reproşurile pe care i le-a adus juratului Mihai Petre, căruia i-a spus că lumea care vine la “Românii au talent” se teme mai mult de el, decât de Dumnezeu, nu l-au dus pe Lucian Ispir mai departe în concurs. Daniel Gabriel Ştefănescu a emoţionat întreaga sală
Unul dintre cele mai emoţionante momente de aseară i-au aparţinut lui Daniel Grabriel Ştefănescu, un băiat de numai 11 ani. Micuţul a intrat pe scenă alături de tatăl său şi a interpretat, la fluier, melodia "Frumoasa mea". Daniel Grabriel este unul dintre cei 13 copii ai familiei Ştefănescu. Tatăl acestuia, interpret la chitară, a spus juriului că, dintre toţi, doar el a dovedit talent pentru muzică. "Ne chinuim să menţinem o linie de plutire. Îmi întreţin familia din muzică, pe stradă. Cânt în Piteşti ... În rest merg la sapă, la fân, la adunat de prune sau la cosit". În timpul interpretării, mama copilului, dar şi sora acestuia mai mare, au început să plângă de emoţie. "Mă bucur tare mult că aţi venit la Românii au talent", le-a spus Andra, emoţionată. La final, întrebat de Paul Bartoş şi de Smiley ce crede că a făcut pe scena, Daniel a spus: "Am dat toată inima din mine să cânt cum e mai bine"! <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/iTH1QZ1rQno" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>