A zecea parte dintr-un crac al unei perechi de blugi, un bilet la teatru sau aproape două „intrări“ la patinoar: echivalentul alocaţiei pentru copii
Alocaţia primită de copii de la stat este o sumă infimă, pe care beneficiarii o consideră mai mult „o jignire“ decât un ajutor. Cei 32 de lei, la cât a crescut ajutorul primit de toţi copiii, nu ajung nici măcar pentru a-ţi cumpă ra două dintre manualele necesare la şcoală.
Bani de manuale
Părinţii zâmbesc când aud întrebarea „Ce poţi face cu alocaţ ia?“, iar răspunsul vine fără prea mult timp de gândire: „Nimic!“. Suma de 32 de lei, aproape 10 euro, acordată în România, este, la momentul de faţă, de peste zece ori mai mică decât cea oferită, de exemplu, în Germania.
Ce face Cristina Iordache, mamă a doi băieţi, unul de 10 ani şi altul de 12, cu alocaţia de stat? Cumpără manuale ca să le înlocuiască pe cele primite de la şcoală. Sau, în orice caz, pune o parte din banii necesari pentru asta, deoarece alocaţia nu acoperă decât preţul unei singure cărţi.
„Sunt forţată de Ministerul Educaţiei să-i înlocuiesc manualele. Pentru că pe astea pe care leau primit de la şcoală Sanepidul le-ar considera o bombă bacteriologică. Sunt mâzgălite, murdare. Numai cartea asta de engleză m-a costat 250.000 de lei, ca să o aibă curată“, spune Cristina Iordache. Arată un manual plin de mâzgălituri şi de înjurături notate, cu tot cu „porcuşori“ de cerneală, peste teme, lecţii şi cerinţe. „Asta e şi vina copiilor, a generaţiei, că arată aşa. Dar noi ce vină avem de trebuie să cumpărăm alte manuale? Dacă profesoara lui îi dă o temă, uitaţi-vă ce citeşte în manual: «Ce are Cristina cu mine?», «Nu ştiu», a scris cineva cu pixul“, demonstrează mama calitatea manualelor.
Alocaţie calculată în chipsuri
Nu trebuie să ajungi la vârsta majoratului ca să-ţi dai seama de ridicolul ajutorului primit de cei mici. Cu cei 32 de lei de la stat nu se poate face nimic, după cum îşi dă seama şi Cristian, unul dintre fiii Cristinei Iordache. Are 12 ani şi este elev în clasa a VI-a.
„Cred că alocaţia ar trebui să fie un milion, nu 300.000 de lei. Cu banii ăştia nu poţi decât să-ţi mai iei câte o pungă de chipsuri de la chioşcul şcolii“, spune băiatul. De alături, fratele mai mic, Claudiu Alexandru (10 ani), aprobă serios dând din cap.
„Eu, practic, am cheltuit cam 150 de lei doar pe manuale. Şi mai sunt şi alte cheltuieli pentru care suma asta nu înseamnă nimic. Să presupunem că vreau să-i îmbogăţ esc cunoştinţele copilului meu şi trebuie să-i iau atlas geografic, album de biologie, de istorie. Numai cartea de experimente de chimie costă 650.000 de lei. Ca s-o cumpăr, ar trebui să dau alocaţia amândurora pentru o lună. Şi pe luna aia nu mai fac nimic altceva din alocaţie“, explică mama celor doi băieţi.
Caşcaval sau portocale?
Cu 32 de lei poţi cumpăra - după cum face Cristina Iordrache o comparaţie - a zecea parte dintrun crac al unei perechi de blugi, un bilet la film, unul la teatru şi două „intrări“ la patinoar.
„Dar haideţi să ne gândim altfel. Primeşti 300.000 de lei de la stat. Un kilogram de portocale e 40.000 de lei, un kilogram de caş- caval, cam 300.000 de lei. Deci, pot să aleg să iau cam un kilogram de caşcaval pentru un copil pe lună, din care să tai câte o feliuţă dimineaţa, ca să-i dau la micul dejun. Dar atunci renunţi la portocale. Aşadar, din punct de vedere alimentar, cu alocaţia de stat, un copil poate primi calciul din caşcaval, dar nu mai primeşte vitamina C din portocale. Dacă vreau să-i dau şi asta, trebuie să mă împrumut. Cred că un minimum de bun-simţ faţă de copii ar trebui să fie o sumă de un milion de lei“, spune Cristina Iordache.
Un cont pentru cei mici
Familia Iordache este totuşi un caz fericit, pentru care alocaţia înseamnă o sumă câştigată pe lângă salariile părinţilor. Aceşti bani se simt, crede Cristina Iordache, în cazul celor mai nefericiţi, care au salarii „înfiorător de mici“. „Însă în cazul nostru, având în vedere că nu pot să le iau nici haine din banii ăştia, nici caşcaval şi nici portocale, am renunţat la această idee. Şi atunci ne-am gândit ca o mică parte din această alocaţie să le-o dăm lor în mână, ca să aibă sentimentul că sunt banii lor, pe care îi cheltuiesc la chioşcul de la şcoală pe prostioare, îşi mai cumpără un corn, o chestie cu surprize. Iar restul - că mult mai rămâne! - îl punem într-un cont al lor, deschis pe numele nostru, ca să înveţe să economisească. Le arătăm în fiecare lună extrasul lor de cont, ca să vadă cum «cresc» bănuţii lor acolo. Acolo intră alocaţia şi banii de Sorcovă“. Contul băieţilor a ajuns la vreo 12 milioane de lei vechi. Dintr-un colţ, Cristian spune: „Noi oricum n-avem ce să facem cu banii“.
SUME MICI Creşterea alocaţiilor nu este o prioritate
Ministerul Muncii a estimat că, în 2008, va cheltui peste 2,5 miliarde de lei cu plata alocaţ iilor de stat pentru copii, de două ori mai mult decât în 2007. De asemenea, de la 1 ianuarie minorii care împlinesc 18 ani înainte de finalizarea şcolii nu mai primesc alocaţie până la terminarea cursurilor.
Alocaţiile de stat au crescut în luna ianuarie a anului curent de la 25 de lei la 32 de lei. Şi, potrivit Teodorei Bertzi, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES), în martie vor creşte la 40 de lei. O sumă pe care până şi secretarul de stat o recunoaş te ca fiind una mică. „Dar bugetul atâta poate la momentul de faţă. Şi alocaţiile nu înseamnă că familia nu ar trebui să aibă alte responsabilităţi. Dar mai sunt şi alte alocaţii. Această alocaţie, care se va face de 40 de lei, din martie, se dă doar pentru că eşti copil. Nu că eşti sărac, nu că eşti bogat. Este considerată o alocaţie socială, nu de protecţie socială. Este o sumă mică. Dar dacă vrem să introducem criteriul veniturilor familiei, atunci ar trebui să existe alte principii“, a explicat Bertzi.
Aceasta a adăugat că, deocamdată, nu există un alt plan de creştere considerabilă a acestui ajutor de la stat, prioritatea fiind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale, instituţie prin care MMFES va organiza sistemul de acordare a alocaţiilor în funcţie de veniturile fiecărei familii. Planul nu se referă însă la alocaţia universală, de 32 de lei. „Când vorbim despre alocaţii în funcţie de venit, ne referim la ajutoarele sociale suplimentare pe care ar trebui să le primească aceste familii, pentru că alocaţia aceasta fixă, pentru toţi copiii, care acum este de 32 de lei, va rămâne la fel“, a spus Bertzi.
PROIECT
Bani şi pentru majori
Deputatul UDMR Kerekes Karoly a prezentat marţi un proiect legislativ prin care se acordă o alocaţ ie de şcolarizare tinerilor peste 18 ani, care-şi continuă studiile liceale sau profesionale. Suma acordată ar urma să fie de 40 de lei lunar. Plata ar urma să fie făcută din bugetul de stat, prin MMFES. Teodora Bertzi a spus însă că nu trebuie făcută o confuzie între alocaţia de stat şi o eventuală alocaţie pentru elevi. „Această indemnizaţie, dacă este legată de şcoală, nu avem noi treabă să o gestionăm. Sunt de acord să se facă o legătură între şcoală şi bani pentru familiile sărace. Dar atunci pot să fie imaginate programe, de către Ministerul Educaţiei, pentru că ei ştiu cel mai bine care sunt nevoile în sistemul lor. Şi există, li se dă o masă la prânz sau fac meditaţii după ore, sau această bursă socială, de 180 de lei. Dar pentru cei care depăşesc vârsta de 18 ani, consider că doar pentru cei săraci ar trebui făcut ceva“, a arătat Bertzi.
Şi alocaţia împinge la emigrare
Raluca Paraschiv (foto) are 17 ani, urmează să devină majoră, motiv pentru care, potrivit noilor reguli, nu mai primeşte alocaţie. Ea spune că e nedrept şi că au existat „mişcări“ de protest prin SMS şi la ea la liceu, ca la Covasna şi Satu-Mare. „Am discutat când a apărut regula cu diriginta noastră, să vedem ce e de făcut. Oricum, nu poţi să faci nimic cu 300.000 de lei. Eu îi foloseam ca să pun pentru abonamentul pentru transport în comun. Dar am colegi care îşi strângeau pe mai multe luni ca să poată să-şi cumpere ceva. Este şi un gest moral, la urma urmelor, pentru că nu se dau bani pentru nimic“, spune ea. Oricum, ea se îndreaptă spre studii în Marea Britanie şi spune că acolo speră să găsească o viaţă mai bună. Bogdan şi Dilara, adolescenţi în vârstă de 16, respectiv 15 ani, nu dau nici ei „doi bani“ pe alocaţie. „N-ai ce să faci cu ea. E o masă la Mac, pe o zi, şi atât“, spune Bogdan. Dilara, al cărei tată este cetăţean turc, a hotărât să plece după studii în Turcia. „Acolo este alt nivel de trai, mai ridicat. Aici nu se dau bani nici pentru pensii, nici pentru nimic“, spune fata.