Potrivit profesorului Stephen Boyle, din cadrul Centrului Medical al Universităţii Duke-Carolina de Nord, temperamentul poate avea un impact major chiar asupra sănătăţii noastre.
După cum notează şi LiveScience, nevroticii mai ales pot avea parte de o deterioarare mai rapidă a sănătăţii. Ostilii şi nevroticii
Persoanele ostile s-au dovedit a fi şi acelea care, în timp, s-au îmbolnăvit sau au prezentat un risc mare de a se îmbolnăvi de inimă. Explicaţia găsită de Boyle este aceea că indivizii ostili au parte de şi mai mult stres, ceea ce, în final, face ca sistemul lor imunitar să slăbească.În mod special, proteina C3 are de suferit, ea aflându-se în strânsă legătură cu o serie întreagă de boli, inclusiv diabetul. Un alt studiu, în cadrul căruia au fost urmăriţi 1.800 de bărbaţi timp de 30 de ani a certificat faptul că persoanele nevrotice, care îţi fac griji în mod constant, fiind şi predispuse la depresie, mor mai devreme decât cele calme. O posibilă explicaţie a fost aceea că nevroticii sunt mai predispuşi la fumat. "Practic, acest obicei îi ajută să scape, pe moment, de anxietate, dar pe termen lung îi poate ucide", a explicat Daniel Mroczek, de la Universitatea Purdue- Indiana, SUA.