Ce pensie iei în Spania cu stagiul minim de cotizare. Cum poți primi suplimentul oferit de stat

Românii care lucrează în Spania trebuie să știe că stagiul minim de cotizare în această țară le poate asigura o pensie contributivă.

Condiția pentru a obține o pensie contributivă în Spania este cotizarea timp de un anumit număr de ani. Astfel, pensionarii vor avea dreptul la 50% din baza lor de reglementare, calculată din bazele de cotizare din ultimii ani. Se iau în considerare bazele de cotizare din ultimii 25 de ani, respective cei 25 ani x 12 baze de cotizare din fiecare an. Se vor evalua în medie 300 de baze de contribuție, care vor fi împărțite la 350, relatează ziarulromanesc.

Stagiul minim de cotizare în Spania: cazul lui Manuel

Iată cazul lui Manuel, ajuns la vârsta de pensionare, deci cotizând minimul de 15 ani. Toate contribuțiile la asigurările sociale se înregistrează în timpul activități de muncă. La acestea se adaugă cele efectuate în perioadele de invaliditate temporară, maternitate, paternitate și risc în perioada de alăptare/sarcină. De menționat că nu se calculează doar contribuțiile la sistemele actuale de asigurări sociale, ci și la cele care nu mai există (perioada de dinainte de 1967, regimul personalului casnic, regim agrar special, printer altele).

Sunt recunoscute și alte contribuții din perioadele în care beneficiarul a primit indemnizația de șomaj. Există și așa-numitele contribuții fictive (pentru angajare, perioade de suspendare a contractului în situații de violență de gen, recunoscute pentru îngrijirea copilului sau asimilate nașterii).

Odată ajuns la vârsta de pensionare, prima condiție pentru a solicita pensia este numărul de ani în care ai cotizat la asigurările sociale. Pentru Spania și România, vârsta diferă, dar numărul minim de ani cotizați trebuie să fie de 15. Iată cazul lui Manuel. Tocmai a împlinit 66 de ani și 4 luni și a contribuit doar 15 ani de-a lungul vieții sale profesionale. A lucrat mulți ani fără contract, apoi a petrecut o perioadă lungă fără un loc de muncă. În final și-a găsit un loc de muncă în 2019, reușind să acumuleze mai mulți ani de contribuții. A atins stagiul minim de cotizare în Spania.

Ultimele 300 de salarii lunare sunt vitale

La calculul pensiei, Asigurările Sociale iau în considerare bazele de cotizare —salariul brut— și anii de cotizare. Suma se determină aplicând un procent la baza de reglementare. Acesta crește progresiv în funcție de anii acumulați de muncă. Cei care, la fel ca Manuel, au cotizat doar 15 ani au dreptul să primească suma care corespunde cu 50% din baza lor de reglementare. Vor primi jumătate din baza de reglementare.

sursa foto. EVZ

Baza de reglementare se calculează prin adunarea bazelor de cotizare din ultimii 25 de ani. Adică ultimele 300 de salarii lunare primite, iar suma va fi împărțită la 350.

Odată calculată baza de reglementare, lucrătorul care a cotizat doar 15 ani trebuie să o împartă la jumătate (cele 50% menționate anterior). Manuel a descoperit că baza sa de reglementare este de 700 de euro. El are așadar dreptul să primească o pensie de 350 euro pe lună. Suma este foarte mică, însă există un ajutode la Asigurările Sociale

Poți cere suplimentul pentru pensia minimă

Dacă pensia recunoscută este mai mică decât cea minimă, se poate accesa suplimentul minim, cum este cazul lui Manuel. Rolul acestui ajutor este de a completa pensia până la atingerea cuantumului pensiei minime stabilite în Spania prin Bugetul General de Stat. De reținut că acest supliment nu este permanent, putând varia în funcție de veniturile primite de pensionar.

Dacă ai cotizat doar 15 ani, adică stagiul minim de cotizare în Spania și nu ajungi la nivelul stabilit pentru pensia minimă, ai un supliment acordat de sistemul spaniol, până la atingerea nivelului de pensie indicat în fiecare an. Acest drept nu este însă recunoscut tuturor, ci doar celor care demonstrează că au venituri sub o limită stabilită în fiecare an. Pentru anul 2022 această limită a fost de 7.939 de euro pe an. În cazul unei persoane cu soțul aflat în întreținere, suma a fost de 9.260 de euro pe an, conchide ziarulromanesc.