Calculele Fondului Monetar Internațional arată că România va surclasa, în 2020, Turcia din punct de vedere al Produsului Intern Brut pe cap de locuitor.
În acest an, România va ajunge la un PIB/cap de 29.554 de dolari și va exceda, pentru întâia oară în ultimii o sută de ani, Turcia, stat care va atinge un PIB pe cap de locuitor de 29.326 de dolari, potrivit G4media.
Totodată, România va ajunge din urmă Rusia și Grecia până în 2024, an în care cele trei țări vor avea un PIB/capita asemănător, în valoare de 36.000 - 36.500 de dolari internaționali. Rămâne însă în urmă față de Ungaria, care în 2024 va avea un PIB pe cap de locuitor de 43.372 de dolari, dar și de Germania, care va atinge unul de 63.281 de dolari.
În 2019, FMI sublinia că, în România, „creșterea economică a rămas puternică, ridicând veniturile populației spre cele existente în țările avansate ale UE. Totuși, dezechilibrele macroeconomice au crescut în mod evident: contul curent și deficitele fiscale s-au lărgit, iar presiunile inflaționiste se acumulează”.
În prezent, România ocupă cea de a treia poziție în topul celor mai sărace țări, fiind depășită de Croația și Bulgaria.