Dragoș Stoica de la Mondenii a dispărut din lumina reflectoarelor, chiar dacă s-a bucurat de un succes formidabil. El a interepretat multe personaje importante, printre care și pe Corneliu Vadim Tudor, Ion Cristoiu, Gigi Becali și Emeric Ienei.
Dragoș Stoica s-a făcut remarcat la Mondenii după ce l-a interpretat pe Gigi Becali. El a fost unul dintre actorii principali ai serialului și a intrat în pielea mai multor personaje, printre care și Corneliu Vadim Tudor, Ion Cristoiu, Emeric Ienei, Ion Iliescu, Nicolae Guță, Nicolae Ceaușescu.
De ce a plecat Dragoș Stoica din Mondenii
Cu toate astea, el a părăsit echipa de la Prima TV și a intrat în grupul Divertis, de la Antena 1. Actorul a declarat că a plecat de la Mondenii pentru că emisiunea a devenit vulgară și pentru că nu s-a mai regăsit în acest format.
„Am avut mai multe nemulțumiri legate de anumite componente ale emisiunii. După părerea mea, emisiunea a luat-o pe o pantă vulgară, iar eu nu mă mai regăsesc în acest format“, a spus actorul.
Angel Popescu a fost cooptat în locul lui Dragoş şi a jucat alături de Mihai Bendeac, Mirelei Zeţa şi Andreei Gramoşteanu. Popescu a fost membru al grupului umoristic „Vouă” şi a participat la „Campionatul de comedie”. El a urcat pe scena Teatrului Nottara şi apoi pe cea a Teatrului de Comedie încă din timpul facultăţii.
Absolvent al facultăţii de Arte, Angel Popescu are 34 de ani. El a urcat pe scena Teatrului Nottara şi apoi pe cea a Teatrului de Comedie încă din timpul facultăţii.
Dragoș Stoica a renunțat la lumina reflectoarelor
De-a lungul timpului, Dragoș Stoica nu prea a mai avut parte de multe apariții publice. El a renunțat la meseria de actor și s-a implicat în alte proiecte. În prezent, acesta e angajat la Radio România Actualități, la postul național, unde are o emisiune, potrivit Cancan.
Când a apărut primul episod din Mondenii
Mondenii a fost un serial de parodie în care cinci actori au intrat în pielea personajelor mondene din România. În serial au jucat Mirela Zeța, Andreea Grămoșteanu, Mihai Bendeac si Dragoș Stoica. S-au alăturat echipei și Alexandru Bogdan și Bogdan Cotleț. Primul episod a fost difuzat de Prima TV pe 5 septembrie 2006. Acesta a fost difuzat și în Statele Unite ale Americii (din 2007) și Italia (din 2008).