Ce îl poate opri pe Putin? Un puci

Ce îl poate opri pe Putin? Un puciSursa: Arhiva EVZ

Putin a pierdut! Moral, Vladimir Putin a pierdut războiul cu Ucraina pe care l-a pornit în delirul lui de tiran, săptămâna trecută. O lume întreagă privește uluită cum dictatorul celei mai mari țări de pe glob, ultra-militarizată, nu a fost în stare să cucerească nici după 10 zile de război măcar un oraș important din Ucraina, un stat cât o provincie a Rusiei

Stat pe care Putin credea că îl înghite în 2-3 zile. Lumea se înclină în fața dârzeniei poporului ucrainian și înjură hotărâtă pe tiranul agresor.

Modelele lui Putin, dictatorii Lenin și Stalin au murit atinși de nebunie sau de vicii. Lenin, la 53 de ani, cu creierul stors de neurosifilis. Stalin, la 73 de ani, îmbuibat de alcool după o noapte de beție alături de patru tovarăși de-ai lui. Oficial, ar fi murit de infarct mioardic.

Putin are 69 de ani și este suspectat că suferă de o boală neurodegenerativă. Respectiv Parkinson, potrivit savantului rus Valery Solovei. Mihail Hodorkovski, fostul opozant al lui Putin a spus că acesta prezintă simptome de “paranoia senilă”

De-o fi clinic nebun sau nu, întrebarea rămâne. Comportamentul lui Vladimir Putin este însă al unui om care și-a pierdut mințile. Un zombi, un cadavru politic plin de ură. Dă foc lumii precum Lenin și Stalin.

De ce? Pentru că războiul lui Putin nu este doar cu Ucraina. Este cu Occidentul. Ucraina este doar un stat proxy. Putin vrea să reînvie gloria apusă a imperiului sovietic. Vrea să revină în competiția planetară cu marile puteri, în primul rând cu SUA.

Și pentru asta plănuiește nu numai înghițirea Ucrainei. Ci și a Republicii Moldova, a statelor baltice, cu extensii pofticioase, dacă se poate, spre Polonia și România.

Vise! Vise de om nebun.

Crud și sufocat de furie că poporul ucrainian și președintele Volodimir Zelenski nu doar că se luptă cu tancurile rusești, de multe ori cu mâinile goale, dar au și câștigat aprecierea și admirația lumii întregi, Putin a jurat public faptul că nu va rămâne piatră pe piatră din țara lor.

Mor zi de zi copii și părinții lor secerați de armele lui Putin. Artileria lui dărâmă spitale, maternități, grădinițe, școli, blocuri, case. Atacă cu predilecție populația civilă. Genocid!

Același măcel l-a aplicat Putin și în Siria unde a bombardat tot zonele civile. De imaginile cu trupurile copiilor sirieni sfârtecate de bombele rusești sunt pline arhivele foto și video. Și în Cecenia, unde mii de civili au fost masacrați. Și în Georgia, pe care a hăcuit-o în războiul din 2008.

Crime de război. Așa se definește în dreptul internațional uciderea premeditată a populației civile. Deja 39 de state printre care și România au sesizat Procurorul Curții Penale Internaționale cu privire la anchetarea infracțiunilor de genocid comise pe teritoriul Ucrainei de armatele lui Putin.

Putin nu omoară doar copii ucrainieni. Ci și adolescenți ruși. Soldații trimiși de dictatorul rus pe frontul ucrainian drept “carne de tun” abia au împlinit 18-19 ani. Îngroziți, flămânzi, înghețați și derutați, bieții de ei nici nu înțelegeau că au fost trimiși direct în prima linie de luptă. Șefii lor le-au spus că sunt duși la “exerciții militare”.

Cât de crud poate fi Putin dacă practică genocidul și pe propriii  adolescenți?  Crud până la capăt.

“Toate familiile ai căror membri au murit vor primi 7 milioane de ruble (aproximativ 60.000 de euro n.a.) plus compensații lunare” a anunțat sec Putin, joi seara. Atât costă viața unui rus în ochii lui Putin. Cât o garsonieră. Caz închis.

”Militarii noștri luptă pentru pace”. „Operațiunea militară specială din Ucraina decurge conform planului” a insistat Putin să-și aclame o victorie care nu există.

O fi un semn de paranoia senilă, așa cum suspectează Hodorkovski,  sau Putin simte că i se apropie sfârșitul politic?

Informații privind contestările la adresa lui din partea ofițerilor din serviciile secrete ruse și din Armată circulă deja prin lume.

Ce îl poate opri pe Putin din delir? Un puci!

Un puci prin care acesta să fie înlăturat din fruntea statului. Puci pregătit ori de generalii din Armată, ori de oligarhii miliardari, terifiați de cum le dispar averile în urma sancțiunilor economice impuse Rusiei de Occident.

Oligarhii lui ar avea 300 de miliarde de dolari blocați doar în băncile elvețiene. Respectiv cam 40% din economia Rusiei, după informațiile din mediul financiar. Durere mare!

Lumea pariază pe un puci al celor din Armată. Mai ales de când Putin și camarilla sa au amenințat lumea cu bomba nucleară!

Ușor, ușor, încep dezertările. Lukoil, a doua forță din sectorul petrolier rusesc a a cerut joi, 3 martie, „oprirea rapidă” a războiului din Ucraina. Lukoil a devenit astfel prima companie națională de anvergură care se opune planului lui Putin, invadarea țării vecine.

De-abia acum începe balul. Macabru, pentru ucrainienii aflați sub bombardament dar și pentru miile de adolescenți ruși transformați peste noapte din tineri visători, în pionii de sacrificiu ai lui Putin..

Ce fac occidentalii? Puternicii planetei? Își văd de interesele lor.

Nu au fost în stare să adopte până la capăt sancțiunile dure împotriva regimului Putin. Petrolul și gazele rusești continuă să curgă în habitatele puterilor vestice. Cu banii din petrol și gaze, Putin își finanțează războiul.

Decuplarea Rusiei de la sistemul internațional de plăți SWIFT, cea mai dură armă economică împotriva regimului Putin,  nu s-a aplicat tuturor băncilor  rusești.

De ce? Pentru că interesele economice ale multor state occidentale sunt afectate de sancțiunile impuse Rusiei. Pierd banii făcuți în țara lui Putin.

În loc să le repete oficialilor ruși că vor fi condamnați pentru genocidul practicat în Ucraina, liderii occidentali sunt interesați să-și facă din războiul lui Putin, teme de campanie electorală.

Globalistul Emmanuel Macron vrea să câștige în primăvara acestui an un nou mandat de președinte al Franței. Criticat puternic de majoritatea francezilor, Macron joacă acum doar pentru propriul interes, nu pentru potolirea dictatorului.

Altă țară, aceleași metehne. În luna noiembrie 2022 în SUA au loc alegeri pentru toate locurile din Camera Reprezentanţilor şi pentru o treime din locurile din Senat.

Toate sondajele de opinie dau ca ca sigur câștigul “en fanfare” al republicanilor lui Donald Trump. O realitate care îi îngrozește pe socialiștii lui Joe Biden.

Din anii ’90, când globalismul de stânga a început să penetreze puternic statele civilizate, leadership-ul occidental  a scăzut mult, calitativ.

Acest globalism ideologic bazat pe politically correctness, pe anularea culturii,  pe slăbirea statului național și a democrației, pe discriminarea pozitivă a minorităților sexuale, pe controlul finanțelor lumii,  toate fiind definite ca politici progresiste sau neomarxiste, au dus la delirul expansionist al lui Putin care stăpânește Rusia din anul 2000.

“Somnul rațiunii naște monștri” a spus cu secole în urmă pictorul spaniol  Francisco Goya.

Au fost suficiente bombardamentele de acum din Ucraina pentru a-i trezi complet pe cei definiți ca fiind  “lumea civilizată”?

Sau așteaptă să vadă cum e să doarmă în pat cu dușmanul?