Ce i-au făcut DOUĂ FEMEI unui bucureștean cazat la o PENSIUNE din Suceava
- Alin Chiţu
- 20 ianuarie 2014, 11:17
Ștefan B. din București, în vârstă de 36 de ani, a vrut să petreacă un weekend liniștit la o pensiune din Suceava, dar a dat ghinionul peste el și s-a trezit fără niciun sfanț în buzunar.
Bărbatul a sesizat poliția despre faptul că în dimineaţa acelei zile i-au dispărut 440 euro şi 460 lei din portofelul pe care îl avea într-un palton și pe care l-a lăsat în camera unei pensiunii din Suceava, unde se afla cazat, scrie Monitorul de Suceava. Unde mai pui că accesul în camerele pensiunii se face doar pe baza unor cartele deţinute de client, recepţionera şi menajera unităţii, iar uşa de acces în cameră şi ferestrele din interior nu prezintă urme de forţare. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că recepţionera şi menajera de serviciu au negat orice implicare în comiterea furtului. Valoarea prejudiciului, potrivit estimării părţii vătămate, este de 2.500 lei. „Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei