Ce i-au cerut Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu lui Zelenski. Liderul Ucrainei a creat „nemulțumire la nivelul autorităților române”

Volodimir Zelenski laudă România. Klaus Iohannis a arătat tăria om puternic . Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu i-au cerut lui Volodimir Zelenski asigurarea drepturilor minorității române. Cei doi au declarat că președintele Ucraineni trebuie să țină cont de sprijinul oferit de România.

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că „noua lege a minorităților naționale a creat preocupare și nemulțumire la nivelul autorităților române” și i-a cerut rezolvarea situației. Și Marcel Ciolacu a reamintit ajutorul pe care Ucraina l-a primit încă de la începutul războiului.

Klaus Iohannis a mai declarat că garantarea drepturilor minorității române din Ucraina este o prioritate. „Președintele Zelenski a exprimat întreaga deschidere pentru identificarea de soluții, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, se arată în comunicatul citat. Președintele României a mai anunțat că țara noastră va ajuta Ucraina „atâta timp cât va fi nevoie”.

Comunicatul Administrației Prezidențiale

„Președintele Klaus Iohannis a exprimat profunda îngrijorare și preocupare față de continuarea atacurilor armatei ruse asupra obiectivelor civile și a infrastructurii critice ale Ucrainei, care reprezintă crime de război conform dreptului internațional umanitar, și a condamnat ferm atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat Ucraina în întuneric și frig.

Președintele României a reamintit sprijinul consistent și multidimensional acordat de țara noastră, atât prin asistență directă, sprijin pentru refugiați, furnizarea de generatoare, respectiv facilitarea tranzitului de cereale, cât și prin susținerea integrării europene a Ucrainei, a adoptării sancțiunilor împotriva Rusiei și, respectiv, a acțiunilor vizând izolarea internațională a Rusiei. În context, Președintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că România va continua să acționeze pentru a ajuta Ucraina și poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie. Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat Președintelui Zelenski identificarea rapidă de soluții care să răspundă și să remedieze aceste preocupări. În acest sens, cei doi Președinți au agreat ca în perioada imediat următoare miniștrii de externe ai celor două țări să aibă discuții cu privire la soluționarea bilaterală a aspectelor menționate.

Sursa: Agerpress

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei și a salutat reformele implementate, în conformitate cu angajamentele asumate în relația cu Uniunea Europeană.

La rândul său, Președintele Ucrainei a transmis mulțumiri pentru sprijinul multidimensional și extrem de consistent acordat de România încă de la începutul războiului și a subliniat necesitatea continuării susținerii Ucrainei, mai ales în contextul în care atacurile Rusiei sunt tot mai agresive, cu impact grav asupra populației și a infrastructurii civile”.

Ce spune Marcel Ciolacu

Și Marcel Ciolacu a declarat că Volodimir Zelenski a garantat că va proteja minoritatea românească din Ucraina și că speră să se țină de cuvânt. El a reamintit și ajutorul pe care țara noastră l-a oferit României.

„În discursul susţinut în aprilie în Parlamentul României, domnul preşedinte Volodimir Zelenski ne-a promis că va proteja minoritatea românească din Ucraina şi că va promova dialogul cu ţara noastră în chestiunile privind minoritatea românească. Ulterior, preşedintele ucrainean m-a asigurat chiar în timpul vizitei pe care am făcut-o la Kiev că minoritatea română din Ucraina va avea parte de aceleaşi drepturi, protecţie şi tratament ca şi minoritatea ucraineană din România. Îi solicit aşadar domnului preşedinte Zelenski să intervină pentru a revizui forma în care a fost adoptată Legea minorităţilor naţionale, înainte ca aceasta să producă efecte legale, în detrimentul comunităţi româneşti şi al altor minorităţi naţionale din această ţară”, a declarat Marcel Ciolacu.