Spiritul ludic al oamenilor a dat naștere la o diversitate de bancuri, existând chiar și un top al celor mai amuzante anecdote din întreaga lume, creat de revista Reader’s Digest, ai căror jurnaliști au organizat un adevărat concurs al glumelor.
Concursul „Cel mai bun banc din lume” a fost organizat în urmă cu câțiva ani de revista Reader’s Digest, iar câștigătorul, un suedez, a primit pe lângă titlu și un cec în valoare de 1.000 de dolari, bancul fiind votat de 3.328 de persoane din 16.301 de cititori care au participat la evaluarea glumelor.
Cum sună „Cel mai bun banc din lume”
„În cadrul unei partide de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împușcă o rață. Pasărea cade, însă, în ograda unui fermier, care susține că vânatul îi aparține, întrucât a căzut pe teritoriul său. E pasărea mea, insistă orășeanul care a pus rața la pământ. Fermierul sugerează ca disputa să fie tranșată astfel: Eu îți trag un șut cât pot de tare în boașe, apoi tu faci la fel cu mine. Cine urla mai puțin ia pasărea.
Bărbatul e de acord. Fermierul îi trage un șut strașnic în părțile mai sensibile. Când își revine, orășeanul șopteste cu greu: Bine. Acum e rândul meu. La care țăranul răspunde: Lasă. Poți să păstrezi rața”.
Un alt banc, desemnat câștigător de britanici
Cercetătorii au făcut un sondaj de opinie similar, vrând să afle care glumă este considerată a fi cea mai bună de către britanici. Eșantionul a cuprins părerile a 36.000 de respondenți, care au ales bancul următor:
„O femeie cu un copil în braţe se urcă în autobuz. Şoferul zice: Aoleu, ăsta e cel mai urât copil pe care l-am văzut vreodată. Femeia se duce în spatele autobuzului şi se aşază pe scaun, spumegând de nervi.
Se întoarce către pasagerul de alături şi îi spune: Şoferul ăsta m-a jignit foarte rău. La care acesta răspunde: Mai bine vă duceţi chiar acum să-i spuneţi vreo două, şi în timpul ăsta vă ţin eu maimuţa”.
Bancuri cu Bulă
Bulă la magazin
„Merge Bulă la un magazin alimentar și întreabă: Bună ziua, fiți amabilă, aveți pâine? Vânzătoarea răspunde: Da avem, de care doriți?
Bulă întreabă apoi: Păi aveți de mai multe feluri? Da, de azi, de ieri și de alaltăieri, spune femeia. Bineînțeles că doresc una de azi! spune Bulă, la care vânzătoarea răspunde: Reveniți, vă rog, peste 2 zile!
Bulă la ora de gramatică
„Profesorul spune: Eu nu am mâncat, tu nu ai mâncat, el nu a mâncat, noi nu am mâncat, voi nu aţi mâncat, ei nu au mâncat! Repetă şi tu, Bulă! Bulă: Nu a mâncat nimeni!”.
Bulă știe ortografie
„Învăţătoarea: – Bulişor, cum ai reuşit ca în ultima săptămână să nu mai ai nicio greşeală de ortografie în temele de acasă? Bulă răspunde: E mama plecată din localitate!”.
Bulă și Ștrulă la ora de istorie
Profesorul întreabă: Cine este autorul grec care a spus: „Tot ceea ce știu e că nu știu nimic”? Ștrulă răspunde: Doamna profesoară, acum să nu spuneți că Bulă ar fi grec!”, conform Libertatea.ro.