Prinţul Harry şi Meghan Markle au fost iritaţi de ultimele comparaţii cu membrii Familiei Regale Britanice, din rândurile căruia au ieşit în acest an odată cu renunţarea la statutul de membri seniori.
Aceasta este ştirea momentului anunţată de tabloidul britanic Daily Star, ai cărui jurnalişti dezvăluie că Ducele şi Ducesa de Sussex sunt frustraţi din cauza modului în care feţele regale au reacţionat cu privire la pandemia de coronavirus.
Cei doi au fost criticaţi de public pentru reacţiile cu privire la temutul virus din China; la polul opus, mesajele membrilor Familiei Regale Britanice au fost foarte apreciate. Această diferenţă de abordare a dat astfel curs unor critici dure în direcţia Prinţului Harry şi a soţiei sale.
„Ducele de Sussex vorbise anterior într-un podcast în care părea să sugereze că media din Marea Brianie a exagerat relatările despre pandemie.
Dan Wootton, gazda talkRADIO, a declarat că Ducele și Ducesa au rupt tăcerea după ce au văzut că publicul s-a adunat în jurul altor membri ai Familiei Regale.
«În loc să păstreze o tăcere demnă, așa cum au promis la izbucnirea acestei crize, Harry și Meghan s-au iritat în timp ce au văzut publicul britanic că se strânge în jurul membrilor actuali ai Familiei Regale, într-un moment de serios de insecuritate și frică.
Prinţul Charles a câştigat respect pentru că a luptat cu Covid-19 cu mult curaj şi pentru că apoi s-a întors rapid la munca de la biroul virtual din Scoţia.
Prinţul William şi Kate au ridicat moralul pe plan naţional cu modestia şi deschiderea lor, centrate pe situaţia copiilor şi a eroilor din sistemul naţional de Sănătate.
Chiar și nefericitul Fergie și-a recăpătat o anumită simpatie publică prin încercările sale de a menține națiunea distrată.
Regina a transmis de asemenea două discursuri istorice și fără precedent, care au coincis cu perioada în care premierul Boris Johnson a fost la terapie intensivă luptând pentru viața sa.»
Wootton a continuat apoi să spună că este un moment nepotrivit pentru Meghan și Harry să anunțe noua lor fundație Archewell.
«Nimănui nu i-a păsat despre anunțarea noii lor fundații Archewell. Pur şi simplu nu a fost momentul potrivit și nimănui nu îi pasă de încercarea disperată a lui Meghan de a-și promova filmul Disney despre elefant.»”, arată sursa citată.
În prezent cei se află în Los Angeles (SUA), unde dezvoltă diverse acţiuni caritabile, cum a fost una recentă, în care au livrat mâncare celor care aveau nevoie de asistenţă în actualul context pandemic.