Radu Vâlcan (37 de ani) se numără printre cele mai sexy vedete masculine din showbiz. Puțină lume știe însă că soțul Adelei Popescu are un frate foarte frumos, care lucrează tot în showbiz și de care Radu este foarte mândru.
Cei doi sunt apropiați și de multe ori fratele său mai mic îi cere sfatul când ia vreo decizie. „Cristian Vâlcan, frațiorul meu, merge de astăzi spre 30. La mulți ani! Multă înțelepciune, calm și... tu știi mai bine. Te iubesc!”, a anunțat Radu, în urmă cu două zile, pe pagina sa de socializare. Imediat, prietenii virtuali au reacționat. „Du-l ca ispită pe insulă!!!”, au zis unii. Alții însă, l-au dojenit: „Nici nu am știut că ai un frate... Frumos foc, frățiorul... L-ai cam ținut ascuns! La mulți ani, să-ți trăiască!”. Radu Vâlcan nu și-a ținut însă fratele ascuns. De câțiva ani cei doi au ieșit împreună la evenimente, chiar dacă, zic unii, Cristian îl eclipsează când ceidoi ies oraș. Deși este arătos și atrage privirile fetelor, Cristian Vâlcan nu este tentat să calce pe urmele lui Radu, ținându-se, pe cât posibil, departe de lumina reflectoarelor. Acesta lucrează însă tot cu vedetele, dar în spatele camerelor de filmat. Cristian este editor de imagine la o casă de producție. La fel ca și fratele său mai cunoscut, Cristi iubește sportul și merge la sală și are o condiție fizică de invidiat. Luna octombrie a fost plină de sărbători pentru Radu. În urmă cu două săptămâni, soția sa, Adela Popescu, a împlinit 29 de ani și au sărbătorit pentru prima dată ca fiind căsătoriți.