În curând se va putea transmite de pe telefon nu doar fotografia unei pizza, ci şi aroma acesteia, cu ajutorul unui dispozitiv inventat de un profesor de la Universitatea Harvard.

Astfel, se pot amesteca şi potrivi 32 de arome de bază pentru a crea peste 300.000 de mirosuri unice. Apoi, aceste mirosuri vor putea fi trimise prietenilor prin intermediul oNotes, folosind aplicaţia oSnap. La data de 10 iunie, Edwards a trimis prima…aromă transatlantică folosind oPhone, de la New York la Paris, iar aroma reprezenta mirosul brut al New Yorkului.

"Mirosul este ciripitul natural al lumii, pentru că e nevoie de doar câteva secunde pentru a primi o mireasmă", a declarat Edwards pentru Fast Company. Înţelegerea unei persoane care declară "Mi-e dor de tine în New York", trimiţând un mesaj cu miros, este cu adevărat interesantă şi puternică.

 

Te-ar putea interesa și: