În numele audienţelor cât mai mari, Vulpiţa a ajuns să fie implicată într-un scandal grăitor pentru ce a ajuns să însemne emisiunea Acces direct de când s-a întors Mirela Vaida.
Amintim că luni, fosta asistentă a show-ului de la Antena 1, Emiliana „Emily” Burghelea, a detonat bomba spunând că Vulpiţa este bătută constant de Viorel.
Au urmat scene lacrimogene, iar rimelul asistentei tv a cedat sub dezvăluirile conform cărora anunţa că nu mai suportă să păstreze tăcerea cu privire la agresiuni.
Surprinsă de intervenţia de la finalul emisiunii de luni, Mirela Vaida i-a spus Emilianei că nu ştia că Vulpiţa este bătută.
Ulterior, la finalul emisiei, Burghelea a fost certată de prezentatoarea emisiunii Acces direct pentru că şi-a permis să lanseze acele acuzaţii.
Ca urmare a celor întâmplate, Emily şi-a prezentat demisia, dar bâlciul a mers şi mai departe. Reporterul de la Acces direct, Radu Rotaru a susţinut că Burghelea minţea.
Conform acestuia, asistenta tv fusese concediată pentru că petrecuse cu Vulpiţa şi Viorel la un grătar la care se consumaseră mai multe pahare cu vin.
Din această cauză, dar şi pentru că i-ar fi filmat pe cei doi sub influenţa băuturilor alcoolice, producătorii de la Acces direct au decis s-o concedieze.
Ulterior acestor episoade, Mirela Vaida a confirmat că Burghelea a fost concediată. Totuşi, se pare că toată tărăşenia n-a fost decât o regie.
Cel puţin asta susţin cei de la cancan.ro: Avem dovada că tot ce ține de povestea legată de Vulpița și Viorel este regie marca Acces direct!
După ce Emily Burghelea și-a dat demisia din Antena 1 și a mărturisit că Veronica Stegaru este agresată fizic de soțul ei, fosta asistentă s-a confruntat cu o situație-șoc.
Mai exact, Vulpița a fost pusă de echipa emisiunii care i-a adus faima să o ironizeze pe Emily Burghelea și să ia în râs tot ceea ce spune sau face fosta asistentă, de când nu mai face parte din acest proiect TV”,
Circul de la Acces Direct ia amploare. Echipa emisiunii de la Antena 1 o pune pe Vulpița să o ironizeze pe Emily Burghelea și să-și bată joc de ceea ce declară fosta asistentă, în mediul online.
Mai exact, avem dovada că Vulpița este o tânără naivă, a cărei personalitate poate fi cumpărată cu 100 de euro pe emisie, dar și cu promisiuni legate de faimă în televiziune.
Pe contul său de Instagram, care cu siguranță este moderat de cineva din interiorul echipei Acces Direct, Veronica Stegaru a postat mai multe clipuri video în care, pur și simplu…
Își bate joc de cea care spunea despre ea că îi este prietenă, de cea care a găzduit-o la ea acasă, atunci când Viorel o bătea și existau certuri între ei.”
Sursa citată subliniază că Vulpița s-a filmat în pat în timp ce cântă melodia „Eroina”, o aluzie ironică la adresa lui Emily Burghelea şi a aşa-ziselor dezvăluiri.
„Hop, hop, eroina meaaaa, mi-ai rănit sentimentele și acum am ajuns eu asistentă”, spune Vulpița, pentru care limba română este un factor însemnat de stres.
Într-un alt episod, cineva o filmează pe Vulpiță în mașină, în timp ce colega ei de la Acces direct, Doina Stină, o întreabă de ce poartă ochelari de soare.
„Dorindu-și în modul acesta să o provoace pe Veronica să-și ducă rolul la bun sfârșit și să-l joace perfect, pentru ca regia să iasă așa cum vor cei din Antena 1”, notează cancan.ro.
„Eroina meaaa. Port ochelari de soare pentru că sunt bătută”, este răspunsul Vulpiţei la întrebarea „De ce purtați ochelari, doamnă?”
De altfel, Vulpiţa şi Burghelea au primit pe Instagram şi YouTube numeroase comentarii legate de această mascaradă:
„Ai văzut la ea pe story? Ăștia de la Acces o pun să-și bată joc de tine, că ea nu ar face niciodată așa ceva.
Să vă fie rușine, Acces Direct! Profitați de naivitatea ei și faceți din ea ce vreți” sunt câteva dintre comentariile primite de Emily Burghelea, pe rețeaua de socializare.
Mi-e milă de tine, ești manipulată de ei. E clar că Doina te filmează și tu spui tot ce îti zic ei…
Să-ți fie rușine. Emily a avut încredere în tine și ți-a ținut mereu partea, iar tu, acum, îți bați joc de fata asta.”
sursa: cancan.ro
sursa foto: facebook