Ce fac OAMENII după ce au TRĂIT ca pe MARTE

Șase oameni, care au trăit în ultimele opt luni ca pe Marte, la terminarea experimentului s-au bucurat de razele soarelui și de senzația de aer proaspăt.

“Întorși” de pe Marte, ei au mâncat fructe tropicale în compania familiilor și a prietenilor, a precizat Universitatea din Hawaii, responsabilă de acest experiment, într-un comunicat.

 

Șase voluntari, patru bărbați și două femei, au încheiat o simulare a unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, după ce au trăit timp de opt luni sub un dom izolat în Hawai, acesta fiind cel de-al cincilea experiment de acest tip pentru NASA.

„Unul dintre lucrurile care mi-a lipsit cel mai mult a fost bucătăria portugheză”, a declarat Brian Ramos, unul dintre membrii echipajului, într-o înregistrare video difuzată de CBS News.

În timpul celor opt luni petrecute pe versantul nordic și arid al vulcanului Mauna Loa, care amintește de peisajele marțiene, grupul a efectuat experiențe științifice, a făcut mișcare zilnic și a întreținut echipamentele domului. Acest ultim experiment în cadrul programului HI-SEAS a fost precedat de altele patru, printre care și unul de 12 luni. O altă misiune de opt luni urmează să înceapă în ianuarie 2018.