Modelul contractului educațional, pe care toți părinții în semnează cu școlile, a fost schimbat prin aprobarea noului Regulament de Organizare și Funcționare a Instituțiilor de Învățământ (ROFUIP) și prevede o clauză specială.
Contractul nou îl înlocuiește pe cel aprobat în 2016 și este în anexa ordinului de ministru 5.447/2020. Modificarea constă în introducerea unei clauze de prevenție a prezenței la școală a elevilor care pot fi infectați cu noul coronavirus, sau cu alte boli cu potențial infecțios. A fost schimbată și clauza existentă privitoare la comportamentul părinților față de personalul școlii.
A fost introdusă obligația părintelui de a nu trimite la școală copiii care au febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături, rinoree. Redăm obligațiile părinților, așa cum apar ele în modelul de contract educațional 2020:
“Părintele/tutorele/reprezentantul legal al copilului/elevului are următoarele obligații:
a) asigură frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, până la finalizarea studiilor;
b) prezintă documentele medicale solicitate la înscrierea copilului/elevului în unitatea de învățământ, în vederea menținerii unui climat sănătos la nivel de grupă/clasă pentru evitarea degradării stării de sănătate a celorlalţi copii/elevi din colectivitate/ unitatea de învățământ;
c)trimite copilul în colectivitate numai dacă nu prezintă simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături, rinoree, etc).
d) ia legătura cu educatoarea/învățătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul preşcolar/ profesorul pentru învățământul primar/profesorul diriginte, cel puţin o dată pe lună, pentru a cunoaşte evoluţia copilului/elevului;
e) răspunde material pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul şcolii, cauzate de elev; f) respectă prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a unităţii de învăţământ; g)prezintă un comportament civilizat în raport cu întregul personal al unităţii de învăţământ.
Această ultimă obligație, cea de la litera g) a modelului de contract educațional 2020, a fost și ea schimbată. În vechiul contract formularea era “nu agresează fizic, psihic, verbal personalul unității de învățământ”. Acum părintele are obligația de a “prezenta un comportament civilizat în raport cu întregul personal al unităţii de învăţământ.“, informează Edupedu.ro