Evenimentul Zilei > International > Ce CADOU ULUITOR i-a făcut Serghei Lavrov secretarului de stat american John Kerry | FOTO
Ce CADOU ULUITOR i-a făcut Serghei Lavrov secretarului de stat american John Kerry | FOTO

Ce CADOU ULUITOR i-a făcut Serghei Lavrov secretarului de stat american John Kerry | FOTO

Ministrul rus de Externe a continuat ieri, tradiția lansată anul trecut de omologul său american, și i-a dăruit lui John Kerry două coșuri cu cartofi și roșii, alături de un tricou cu însemnele Zilei Victoriei, relatează Russia Today. Secretarul de stat american s-a aflat într-o vizită oficială în Rusia, el întâlnindu-se, la Soci, cu ministrul Serghei Lavrov și președintele Vladimir Putin.

Astfel, înainte de a servi prânzul la restaurantul unui hotel de lux din stațiunea Soci, ministrul rus de Externe a apărut cu două coșuri pline de cartofi de Krasnodar și roșii pe care i le-a înmânat secretarului de stat american.

Gestul său ieșit din tipare vine în continuarea unei tradiții lansate de John Kerry, care, în cadrul unei întâlniri de la Paris, de anul trecut, i-a oferit lui Lavrov doi cartofi de Idaho. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, cartofii de Krasnodar "au o legătură îndepărtată cu cei oferiţi de colegul său american cu ceva timp în urmă".

De asemenea, Lavrov i-a oferit oficialului american și un tricou cu simbolurile victoriei sovietice în faţa Germaniei naziste, din urmă cu 70 de ani, pe care Rusia a comemorat-o pe 9 mai, printr-o paradă militară de amploare.

La rândul său, secretarul de stat american i-a oferit ministrului rus de Externe o selecţie a primelor pagini din presa rusă care, în opinia sa, "nu reflectă potenţialul real al relaţiei ruso-americane și un portofel de piele maron, asemănător celui pe care secretarul de stat american îl ia cu el în fiecare călătorie", potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.