Ce buchete să oferi în luna mai. Tendințe și recomandări de la Florăria Magnolia

Sursa: Floraria Magnolia

Luna mai este una dintre cele mai ofertante perioade când vine vorba despre flori și nu întâmplător este cunoscută popular cu denumirea de „florar”. Luna mai este foarte bogată deoarece încă găsim delicatele flori de primăvară, dar apar în florării și primele flori specifice verii. Culori diverse și parfumuri încântătoare pot fi dăruite persoanelor dragi sub forma celor mai frumoase buchete.

Artiștii florali de la Florăria Magnolia, cea mai mare florărie din România,  îți recomandă câteva flori cu care nu vei da greș în această perioadă.

Bujorii

În ultimii ani bujorii au devenit tot mai apreciați. Producătorii se întrec în soiuri din ce în ce mai spectaculoase, bujorii corai sau grena fiind doar două exemple de bujori în culori mai deosebite pe care clienții le caută când își doresc un buchet ieșit din tipare, spune un consultant în artă florală de la Magnolia Cluj. Clasicii bujori roz sau albi nu sunt însă nici ei mai prejos. Având un aspect delicat și un parfum suav, sunt iubiți de către persoanele care preferă buchetele delicate.

Bujorii sunt vedetele lunii mai și în aranjamentele florale de la nunți. Multe persoane îi preferă în buchetele de mireasă, mai ales pentru că au și un simbol aparte. Bujorii roz sunt asociați cu iubirea romantică și se crede că femeile care aleg bujorii pentru buchetul lor de mireasă, vor avea o căsnicie fericită, fiind de bun augur.

Lăcrămioarele

Considerate florile specifice celor născuți în luna mai, lăcrămioarele sau mărgăritarele sunt o bună alegere dacă vrei să faci o surpriză parfumată cuiva născut în această lună. Îi vei arăta faptul că pui preț pe detalii și nu ai ales un cadou la întâmplare, ceea ce este măgulitor pentru oricine. Trebuie însă avut în vedere faptul că, fiind flori foarte fragile, cu o durată de viață mică în comparație cu alte flori, cel mai probabil vei putea cumpăra un buchet de lăcrămioare dintr-o florărie doar dacă faci o precomandă, așa că trebuie să îți pregătești surpriza din timp.

Floarea-soarelui

Chiar dacă este o floare specifică verii, în luna mai floarea-soarelui se găsește deja în florăriile bine aprovizionate. Reprezentanții Florăriei Magnolia ne spun că atât clienții online, cât și cei din florării sunt încântați să ofere un cadou prin care să „fure startul” sezonului cald.

Prin culoarea ei luminoasă, floarea-soarelui transmite bună dispoziție și entuziasm. Un buchet alcătuit din floarea-soarelui este ideal dacă vrei să urezi succes cuiva care trece printr-o provocare profesională, dar este potrivit și pentru a le arăta celor dragi cât de mult îi apreciezi. Robustețea tulpinii acestei flori sugerează stabilitatea unei relații, fiind potrivită dacă vrei să oferi un cadou celor mai buni prieteni.

Trandafirii nu țin cont de anotimp! Ei rămân în topul preferințelor pe tot parcursul anului. Asta deoarece sunt cel mai adesea oferiți persoanelor iubite, având un puternic simbol romantic. Nu te opri însă doar la clasicii trandafiri roșii. În această perioadă oferta este și mai bogată, așa că poți alege dintr-o mulțime de soiuri și varietăți. Artiștii Magnolia recomandă, de exemplu, trandafirii englezești, flori splendide prin petalele bogate și parfumul deosebit.

Chiar dacă opțiunile sunt nenumărate, e bine să ții cont de sfaturile floriștilor și să alegi florile atât în funcție de sezon, cât și de ocazia cu care le dăruiești.