Ce au învățat spaniolii de la români. Service-uri și coafoare, la întoarcerea în țară
- Cristian Tanase
- 23 septembrie 2019, 12:12
Puținii români care s-au lăsat convinși de programul Diaspora Start-Up și-au deschis service-uri, coafoare sau firme de construcții.
Săptămâna trecută, secretarul de stat Ana-Maria Bușoniu din cadrul Ministerulul Fondurilor Europene, alături de un grup de jurnaliști români, s-au aflat în Capitala Spaniei pentru a putea vedea exemple de bune practici și proiecte de succes finanațate din fonduri europene. La finalul vizitei, secretarul de stat Ana-Maria Bușoniu, a susținut o conferință de presă în cadrul Ambasadei României în Regatul Spaniei, unde a prezentat concluziile
Prima întâlnire pe care a avut-o secretarul de stat Ana-Maria Bușoniu a fost cu directorul general Mercedes Caballero Fernandez, din cadrul Ministerului de Finanțe din Spania, care gestionează politica de coeziune. „În cadrul întâlnirii am discutat despre modalitățile tehnice prin care putem implementa mai bine proiectele pe această perioadă de programare, cât și poziția noastră și a Spanie referitor la următoarea perioadă de programare, din perspectiva unor aspecte tehnice, cum ar fi: costurile simplificate – dacă este mai bine să le folosim sau nu, în ce măsură aceștia (n.r. Spania) au folosit costurile simplificate pe acutala perioadă de programare și mai ales care a fost modalitatea de colectare a datelor și cum au reușit să implementeze mai bine și mai eficient proiectele. Am discutat de asemenea și despre proiectele de infrastructură, despre modalitatea în care aceștia sunt organizați și reușesc să implementeze aceste programe”, a declarat Ana-Maria Bușoniu.
O altă vizită pe care secretarul de stat și grupul de jurnaliști a avut-o în Madrid, a fost ultima stație de metrou construită, Paco de Lucia – și pusă în funcție acum 4 ani. Aici, dincolo de elementele de inovare tehnică și de accesibilizare, s-a putut vedea cum au reușit să integreze componenta socială. „În vizitele ulterioare am aflat că pentru această stație au lucrat companii ce angajează persoane cu dizabilități, pe ce se înseamnă componenta de digitalizare și accesibilizare și cred că acesta este lucrul pe care l-am învățat de aici din Spania: au o abordare integrantă asupra lucrurilor, au reușit să pună proiectele de social împreună cu proiectele de infrastructură și să valorizeze forța de muncă existentă și în acest fel au avut succes”, a declarat secretarul de stat.
Fundația ONCE – model de bună practică în sprijinirea persoanelor cu dizabilități
Ana-Maria Bușoniu este de părere că în cele două proiecte vizitate sub egida Fundației ONCE, proiecte care vizează în special sprijinirea ocupării persoanelor cu dizabilități, a observat o abrodare integreantă a ceea ce înseamnă servicii și accesibilizarea serviciilor. „Am observat o atenție deosebită pentru sistemele IT și pentru dezvoltarea inteligentă acestor servicii și valorificarea potențialului fiecărei persoane și creșterea gradului de ocupare. Vorbim de o fundație care a creat în ultimii 20 de ani, 9.632 locuri de muncă, a sprijinit 266.180 de persoane cu dizabilități pentru a-și găsi un loc de muncă, iar peste 30.000 de persoane au fost consiliate în mod constant. Am apreciat foarte mult aceste lucruri și am decis cu colegii noștrii spanioli să rămânem în contact și să facem schimburi de exeperiență. Îmi doresc foarte mult ca proiectele noastre de economie socială – căci anul acesta avem și noi în proces de contractare 116 proiecte cu o valoare de 320 milioane de euro pe care România i-a alocat economiei sociale și ne dorim foarte mult ca aceste proiecte să aibă impactul dorit și să reușim să devenim și noi în câțiva ani, căci Spania beneficiază de fonduri europene de multe decenii - colegii de la Fundația ONCE ne-au spus că pe economie socială au de 20 de ani proiecte pe fonduri europene”, a mai spus aceasta.
Românii din Spania, în topul programului Diaspora Start-Up
Potrivit datelor oficialului MFE, dintr-un total de 7.725 persoane, 2.093 au fost selectate din Spania, din care 1.961 au beneficiat și de programul de formare antreprenorială. Totodată, au fost selectate 201 planuri de afaceri aparținând persoanelor selectate din Spania. Pe următoarele locuri s-au clasat românii din Italia, cu aproape 2.000 de proiecte și cei din Marea Britanie.
„La toate întâlnirile pe care le-am avut, discuțiile despre comunitatea românilor de peste un milion de persoane au fost apreciative. Românii de aici s-au integrat foarte bine în comunitatea spaniolă și noi, ca Minister al Fondurilor Europene, îi putem finanța pe românii care trăiesc la noi în țară. În 2016 am lansat acel apel Diaspora StartUp, pentru a putea oferi o oportunitate românilor din Diaspora să revină acasă. Am lasat acest apel de 30 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman, am supracontractat 32 de proiecte cu o valaore de 75.40 milioane euro. 27% sunt din Spania, 2.093 de români din Spania beneficiază de finanțare europeană pentru a-și deschide StartUp-uri în România, iar 25% sunt români întorși în țară din Italia. Planurile de afaceri au avut ca obiectiv de activitate: întreținere și reparații autovehicule, restaurante, coafură sau alte activități de înfrumusețare, fabrică de pâine, lucrări de construcții și altele”, a declarat Ana-Maria Bușoniu.
Jurnalistul Evenimentului Zilei i-a adresat și două întrebări punctuale secretarului de stat, Ana-Maria Bușoniu.
EVZ: În urma întâlnirilor pe care le-ați avut în Spania, care vor fi primele acțiuni concrete pe care vă gândiți să le luați în România?
Ana-Maria Bușoniu: Când am fost director general adjunct la POCU am dezvoltat un program pentru persoanele cu dizabilități, un program național implementat cu ANPD-ul, acea schemă de 20 milioane prin care aceșia finanțează echipamentele care nu sunt plătite de Casa Națională de Asigurări de Sănătăate, dar sunt extrem de necesare pentru activarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Am luat atunci modelul Spaniei. În negocierile cu Comisia Europeană ne-au ajutat să le arătăm că au mai finanțat genul acesta de activități. Cu siguranță, după aceste întâlniri voi avea la rândul meu discuții cu doamna ministru și cu echipa noastră și cu autoritățile de management, pentru a vedea în ce măsură vom mai iniția și alte proiecte în sfera de social sau vom reuși să le perfectăm pe cele pe car ele avem. Le voi transmite toate datele de contact colegilor noștri de la ANPD, deoarece consider că la nivel de politică publică sunt elemente care pot fi îmbunătățite. Vom avea în vedere ce înseamnă programele de digitalizare și componenta de accesibilizare a persoanelor cu dizabilități și, de asemenea, am stabilitat cu colegiii noștri de la Autoritatea de Management pe Fondul Social European din Spania că vor fi elemente pe care le vom susține în comun la negocierile cu Comisia Europeană. Unul dintre aceste aspecte este o claritate mai mare a modului de calcul al costurilor simplificate.
EVZ: În urma întâlnirilor pe care le-ați avut aici, ar avea ceva Spania de învățat de la România?
Ana-Maria Bușoniu: Eu cred că putem învăța unii de la alții. AU fost momente când Spania a venit către România, cel puțin pe perioada Președinției, în anumite dosare tematice, pentru a face front comun. Cu siguranță sunt programe unde noi avem mai mult succes ca ei, și vă dau un exemplu, pe ce înseamnă programele de energie regenerabilă, căci ei nu au încă astfel de programe după cum ne-au spus. Învățăm unii de la alții. Mecanismele de implementare sunt oarecum similare. Contează cine a trecut primul printr-un anumit tip de proiect.