Baschetbalista Alessia Maria Raiciu a murit în data de 14 august 2022, chiar în ziua în care împlinea vârsta de 18 ani. Sportiva a fost găsită moartă în propria casă, fără urme de violență pe corp. Potrivit medicilor, cauza decesului este edem pulmonar acut. Nu se știe ce a cauzat acest edem pulmonar, se mai așteaptă rezultatele de la examenul de anatomo-patologie și cel toxicologic.
Potrivit unor surse de la Institutul Național de Medicină Legală, citate de Antena 3, Alessia Maria Raicu ar fi avut un edem pulmonar acut, însă deocamdată nu se stie ce anume i-a provocat-o. În prezent se asteapta alte două rezultate, din care medicii să înțeleagă de unde ar fi putut proveni edemul.
Până la aflarea acestor rezultate, unii medici au susținut că există situații în care tinerilor li se opresc brusc inimile, suferind, astfel, de „sindromul morții subite”. Iar, în aceste condiții, nici autopsia nu ar putea determina cauza exactă a decesului.
Alessia a murit la 18 ani
Vestea tristă că Alessia a murit a fost confirmată comunicată și de Federația Română de Bashet, la doar câteva minute după ce portalul numărul 1 de baschet din România a făcut anunțul.
„Zborul unei baschetbaliste de reală perspectivă a fost curmat mult prea devreme… Una dintre cele mai talentate sportive ale generației 2004 nu mai este printre noi. Alessia Maria Raiciu a decedat chiar în ziua în care împlinea 18 ani.
Tânăra câștigase numeroase medalii la campionatele naționale juvenile alături de CS Olimpia București și bifase prezențe și în Liga Națională de Baschet Feminin, alături de Agronomia București. Federația Română de Baschet transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! Odihnește-te în pace, Alessia!”, se arată în comunicatul emis de FRB pe Facebook.
Potrivit Federeției Române de Baschet tânăra a murit în somn şi suferea de anevrism
Anevrismul este o dilatație anormală, apărută în peretele unui vas de sânge, de regulă, la nivelul arterelor. În multe dintre cazuri, zona dilatată capătă forma unui balon, prezentând pericol de spargere, ceea ce duce la apariția hemoragiei. Cel mai frecvent, anevrismele se formează la nivel abdominal, pe artera aortă, la nivel cerebral sau chiar la nivelul inimii.
„Cel mai frecvent, în moartea subită poate fi infarct miocardic, miocardopatie hipertrofică sau tulburare majoră de ritm.
Nu toate aceste afecțiuni preexistente se pot observa la investigațiile de rutină care se fac pentru sportivi, ci ele pot fi latente sau oculte, motiv pentru care se poate ajunge în această situaţie nefericită de moarte subită”, a declarat medicul Pompiliu Popescu.