Criza politică din România e aproape de final, cel puțin așa se lasă impresia în spațiul public. Discuțiile vor rămâne în continuare, însă, tensionate, în contextul în care în spatele alianței dintre PNL, PSD și UDMR se duce o luptă pronunțată pe capitolul Justiție. „Statul paralel a rămas, gruparea de infractori care s-au băgat în justiție și politică”, a spus Miron Mitrea.
Liderii partidelor ce vor forma noua alianță se vor duce, luni, la ora 12.00, la consultări la președintele Klaus Iohannis. „Totul este pregătit”, a transmis, duminică, Kelemen Hunor. PNL, PSD și UDMR vor prezenta șefului statului majoritatea cu sprijinul căreia noul Executiv ar urma să fie învestit, programul de guvernare și structura de Guvern.
Cheltuirea banilor europeni, lupta împotriva COVID-19 și limitarea creșterilor sociale
Cu toate acestea, luptele politice nu se vor opri aici. Tensiune continuă, însă se transferă în alte domenii, potrivit fostului lider social-democrat Miron Mitrea. „Programul de guvernare se axează pe trei elemente: cheltuirea banilor europeni, este o tâmpenie să pierdem atâția bani, va fi lupta împotriva pandemiei, ne așteptăm să fie Rafila la Sănătate, un om cu experiență și profesionist, iar pe zona socială vor limita creșteri. Afară de asta, fiecare partid a avut niște chestiuni care nu au fost rezolvate și care au fost puse într-o cutie să fie discutate mai târziu. Blocau de tot negocierile. PNL nu are decât SIIJ de discutat”, a declarat Miron Mitrea într-o emisiune televizată, duminică seară.
Ce se ascunde în spatele PNL-PSD-UDMR: „Există o luptă în Justiție”
Fostul lider social-democrat spune că presiunile remarcate între liderii politice în zilele acestea, la negocieri, se vor transfera în alte domenii, unul dintre acestea fiind chiar Justiția. În opinia lui Miron Mitrea, Guvernul PNL-PSD-UDMR nu va rezista foarte mult în această formulă la conducerea României. „Eu sper să stea o vreme acest guvern. Nu aș paria că stau trei ani. Sau până la 1 iulie”, a spus fostul lider social-democrat.
„În spatele negocierilor este un război, este o altă luptă în derulare. Statul paralel a rămas, gruparea de infractori care s-au băgat în justiție și politică. Ea a rămas în multe zone importante. Există o luptă în justiție în care sunt băgați și politicienii până peste cap. Abuzurile de atunci ies la iveală. Vasile Blaga a fost achitat, Darius Vîlcov a câștigat procesul. Ce a fost în spate: ce am știut, răfuieli politice. Această luptă este foarte acută”, a spus Miron Mitrea la Realitatea Plus.