Încrederea românilor în instituții a scăzut față de anul trecut - arată Barometrul de Securitate realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. Are detalii Cătălin Purcaru.
Barometrul de Securitate arată o scădere generalizată a încrederii în spațiul instituțional național față de aceeași perioadă a anului trecut. Inclusiv biserica și armata, care beneficiază regulat de încredere mare, au imaginea marcată de dificultățile din ultimul an. Biserica are un procent de încredere de 65, 6% în 2022, față de aproape 71 anul trecut, iar armata 66, 4% anul acesta, față de aproape 87 de procente în 2021.
Lucrurile sunt explicabile, ținând cont că, după doi ani de pandemie, 2022 a început cu un război de anvergură în regiune și a continuat cu scumpiri ale prețului la energie și cu inflație - susțin autorii studiului. Acest complex de crize duce la scăderea încrederii inclusiv în NATO sau Uniunea Europeană, instituții de obicei extrem de apreciate de români.
Cu toate acestea, populația României rămâne prooccidentală și proeuropeană. 68% dintre români sunt optimiști cu privire la viitorul Uniunii Europene pe termen scurt, 78 de procente sunt optimiști privind suportul american pentru Europa de Est și doar 10% dintre români cred că Uniunea Europeană ar trebui să dispară în viitor.
Ce spun românii despre războiul din Ucraina
Dacă România ar fi atacată, 36% dintre români spun că ar participa la apărarea țării, 33 de procente sunt indeciși, iar 29% spun că ar încerca să plece cu familia.
În privința conflictului militar din Ucraina, cei mai mulți români consideră că Federația Rusă este de vină; 70% dintre români cred că este cel mai important acum să se oprească războiul, în timp ce 28% cred că acesta trebuie continuat până la învingerea Federației Ruse. Se menține, în continuare, empatia pentru tragedia populației Ucrainei, după 9 luni la începutul conflictului militar; 74% dintre români spun că ar trebui să primim, în continuare, refugiați din Ucraina dacă va fi nevoie.
Barometrul de Securitate al României, ediția din acest an, este un sondaj reprezentativ la nivel național făcut prin interviuri telefonice, a fost realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiul Informațional și Comunicare Strategică, în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, în perioada 29 septembrie - 10 octombrie, pe un eșantion de 1001 persoane, având o eroare maximă admisă plus, minus 3,1%, la un nivel de încredere de 95 de procente.