Un român vizionează, în medie, peste trei ore pe zi conţinut TV pe canale clasice - la televizor, respectiv până la 2,5 ore conţinut video online, relevă studiul SES Astra România, intitulat "Raport privind consumul de TV şi video 2019".
Conform rezultatelor cercetării, prezentate vineri într-o conferinţă de presă, tinerii cu vârste între 18 şi 34 de ani petrec cu o oră mai puţin timp la TV decât cei în vârstă (de peste 55 ani), respectiv 2,9 ore faţă de 3,9 ore, în medie, în timpul săptămânii.
Raportul analizează şi obiceiurile de vizionare, inclusiv televiziune şi online, servicii de streaming video, calitatea imaginii şi conţinut. Astfel, în urma centralizării răspunsurilor, a reieşit faptul că timpul de vizionare al programelor TV continuă să fie la un nivel ridicat: în 2019, în medie un român se uită la televizor timp de 3,3 ore în timpul săptămânii, iar în week-end timpul petrecut în faţa televizorului creşte la 3,7 ore. În acelaşi context, televiziunea convenţională este liderul timpului de vizionare.
Potrivit studiului SES Astra România, două treimi dintre respondenţi (33%) spun că urmăresc conţinut video online, în medie, timp de 2,3 ore zilnic în timpul săptămânii şi 2,5 ore în zilele de week-end, cu 1,2 ore mai puţin decât la TV.
De asemenea, 36% dintre respondenţi au precizat că şi-ar schimba furnizorul de servicii TV pentru o ofertă mai bună de canale HD şi Ultra HD.
La întrebarea dacă ar fi pe o insulă pustie şi ar avea acces la un singur canal TV, ce post ar alege, 27% dintre români au menţionat ProTV. La distanţă mare de prima opţiune se află Antena 1 - cu 9% dintre preferinţe, Kanal D (8%), TVR 1 (5%) şi HBO (4%).