Ce ar aduce destrămarea zonei euro?

Ce ar aduce destrămarea zonei euro?

Între 9% şi 13%. Cu atât s-ar contracta în primul an economiile celor 17 state care fac parte din uniunea monetară dacă se ia decizia ca zona euro să devină istorie, potrivit unei analize realizate de ING, potrivit Reuters.

Dacă se ia decizia să se renunţe la euro şi cele 17 state care folosesc în acest moment moneda europeană să revină la vechile monede, analiştii de la ING estimează că francul francez şi cel begian ar avea o valoare cu 15% mai mică decât marca germană. Cel mai mult ar avea de suferit statele unde au fost sau sunt deja probleme determinate de gradul mare de îndatorare. Potrivit ING, dacă Irlanda şi Italia ar reveni la vechile monede, acestea ar fi cu 25% mai puţin valoroase decât marca. Monedele Portugaliei şi Spaniei ar fi şi ele cu 50% mai puţin valoroase decât marca germană, în timp ce drahma elenilor s-a devaloriza rapid în raport cu marca, respectiv cu 80%.

Dintr-o analiză realizată anterior de grupul elveţian UBS reieşea că ieşirea din zona euro ar costa o economie slabă, precum Grecia, circa 40-50% din PIB, în timp ce o economie puternică, precum Germania, ar pierde în primul an circa 20-25% din Produsul Intern Brut (PIB).

Estimările olandezilor de la ING nu sunt atât de sumbre. Potrivit acestora, costurile ruperii zonei euro vor fi de 7% din PIB pentru Germania şi circa 13% din PIB pentru Grecia. Ca ansamblu, PIB-ul celor 17 state ar fi în 2016, mai mic decât cel din acest an.

Ne puteți urmări și pe Google News