Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că slujbele religioase pentru combaterea secetei, organizate de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, au rolul lor și că merită încercate.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, considera slujbele religioase pentru combaterea secetei, organizate de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, şi de preoţi din Dobrogea, sunt bine venite, mai ales în situația dificilă în care țara se află.
„Orice măsură pe care o înţelege mintea umană şi comportamentul individual este folosită în disperarea acesta pe care o avem în ţară şi mă îngrijorează şi pe mine şi pe fiecare dintre noi. Orice am face pentru binele ţării e binevenit”, a afirmat ministrul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii a declarat că trebuie acționat cât mai rapid pentru punerea în aplicare a Programului Naţional de Îmbunătăţiri Funciare.
Rugăciuni pentru combaterea secetei
„Trebuie să acţionăm fiecare unde ne aflăm,dar eu în spaţiul acesta al misiunii mele mă îndrept spre efortul pe care îl pot face în aşa fel încât pe de o parte sistemele de irigaţii să-şi dovedească eficienţa. (...) Analizăm la faţa locului de pe o parte posibilităţile concrete de a acţionate pe de altă parte ce măsuri să luăm în perspectivă în vederea punerii în aplicare a programului naţional de îmbunătăţiri funciare care are obligavitatea de a se realiza, înţelegând aici aprobarea planului de către Parlament, cât şi sumele alocate în buget”, a mai afirmat Petre Daea.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a rugat pentru ploaie și pentru dispariția secetei.
„Cu toţii să avem rugăciune stăruitoare către Dumnezeu să ne căim pentru păcatele noastre, să cerem milă şi ajutor de la Dumnezeu, ne rugăm necontenit să aducă aceste rugăciuni mila lui Dumnezeu asupra noastră şi asupra tuturor credincioşilor noştri şi pământul să-şi dea ofranda sa”, a transmis cu acest prilej ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopului Tomisului se va mai ruga pentru ploaie, luni, în comuna Cumpăna. El a rugat preoții din toată România să se unească și să îl roage pe Dumnezeu să scape de secetă. Rugăciuni similare vor mai avea loc în zilele de 18 iulie, 20 iulie şi 22 iulie, pe un câmp şi în fiecare zi în biserică.