Ce a negociat Prefectul Capitalei cu Clotilde Armad și Romprest. Care a fost propunerea
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, îi cere lui Alin Stoica să declare stare de alertă în București, pe fondul situației deșeurilor nesortate de către firma Romprest. Prefectul de București susține că starea de alertă poate fi una dintre soluțiile la care autoritățile pot recurge până la rezolvarea conflictului dintre Primărie și compania de salubritate Romprest.
Se pare că autoritățile locale nu vor ajunge prea curând la un consens în ceea ce privește acțiunile demarate pentru ridicarea și sortarea deșeurilor din Sectorul 1.
Conflictul din instanță nu se va încheia curând
"E clar că ceea ce este în instanță pe structura de preț și pe facturile pe care Romprest le cere de la Sectorul 1 nu se va încheia într-un timp scurt. Am propus părților implicate o rezolvarea a relațiilor pe zona de blocaj, anume relația dintre prestator și sortator. Toată lumea reproșează ca serviciul de salubritate nu acceptă gunoaiele la sortare și întreg lanțul este compromis.
Soluția era destul de simplă - să lăsăm autoritatea locală să plătească direct pentru a nu exista niciun impediment, pentru că prestatorul ar fi fost în pericol să piardă banii respectivi în urma acțiunilor unor creditori. Sumele puteau să meargă direct spre serviciul de sortare - acest lucru nu a fost agreat.
Starea de alertă poate fi o soluție
Nefiind agreată această soluție, ne uităm la una care să poată fi aplicată fără acordul tuturor părților, fără ca prin acest lucru să luăm partea vreunei părți. Și din punct de vedere legal, nu există posibilitatea de a avea o soluție de avarie în cazul în care un astfel de serviciu - care este monopol - eșuează.
Căutăm rapid o soluție pentru a debloca punctul nevralgic - veriga dintre prestator și sortator. Poate fi rezolvat și prin instituirea unei stări de alertă sau Sectorul 1 poate să plătească direct, fără a se institui starea de alertă. Sau să fie convins să deschidă porțile serviciul de salubritate.
Nu înseamnă doar strângerea gunoiului, dar și sortarea - nu poate fi oprită pur si simplu. Vom vedea în ce condiții s-a întâmplat asta chiar astăzi. În acest mod, să asigurăm în continuare serviciile către populație. Legea spune că trebuie asigurate în mod continuu," a spus prefectul.
Instituirea stării de alerta poate fi o variantă la care autoritățile să apeleze, pe fondul crizei din Sectorul 1. Aceasta, însă, trebuie să întrunească două condiții: să se constate eșecul serviciului de salubritate ca serviciu public și acesta să aibă un impact asupra sănătății și siguranței cetățenilor, potrivit declarațiilor făcute de Alin Stoica la Digi24.