Ce a discutat Klaus Iohannis cu subsecretarul de stat SUA ?

Ce a discutat Klaus Iohannis cu subsecretarul de stat SUA ?

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi la Cotroceni, o întâlnire cu cu subsecretarul de stat pentru afaceri politice în Departamentul de Stat al SUA, David Hale.

În cadrul întâlnirii, cei doi au discutat despre securitatea energetică, context în care a fost subliniat rolul României în regiune pentru diminuarea dependenţei energetice. „Cu prilejul întâlnirii a avut loc şi un schimb de opinii cu privire la alte teme de interes de pe agenda internaţională şi regională, cu accent pe tematica securităţii energetice – fiind subliniat rolul foarte important al României în regiune pentru diminuarea dependenţei energetice, Vecinătatea Estică şi Procesul de Pace din Orientul Mijlociu”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.

 

Klaus Iohannis i-a transmisn subsecretarului de stat pentru afaceri politice al SUA că una dintre priorităţile în politica externă a României rămâne întărirea relaţiei transatlantice, din poziţia de stat care este „dedicat în egală măsură atât proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu SUA”. „În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că relaţia transatlantică este importantă atât pentru securitatea şi prosperitatea comune ale Uniunii Europene şi ale SUA, fiind în acelaşi timp şi elementul coeziv fundamental al NATO, cât şi pentru setul esenţial de valori democratice ale comunităţii occidentale din care facem parte împreună”, precizează Administrația Prezidențială.

David Hale a arătat rolul important al României, rămânând „un aliat predictibil, stabil şi responsabil, care respectă şi promovează valorile democratice şi statul de drept şi în care corupţia este combătută cu fermitate”. Acesta a ținut să spună că țara noastră trebuie să rămână „un aliat predictibil, stabil şi responsabil, care respectă şi promovează valorile democratice şi statul de drept şi în care corupţia este combătută cu fermitate”, conform sursei citate.”, conform sursei citate. Oficialul american i-a transmis preşedintelui României că este necesară întărirea rezilienţei statelor UE şi NATO în faţa provocărilor actuale de securitate, mai ales a celor de tip hibrid.

 

Ne puteți urmări și pe Google News