Ziua de 6 decembrie se anunță a fi, conform analizei făcute de avocatul Gheorghe Piperea, una explozivă. CCR urmează să dea sentința într-un caz care va influența radical viitorul apropiat al României.

Avocatul Gheorghe Piperea lansează una dintre cele mai controversate subiecte de analiză la sfârșit de an.

„Chiar daca textul de mai jos este lung si complicat, imi asum riscul de a nu fi citit de cei obisnuiti cu texte scurte si haiose si il postez mai jos, pentru ca stiu ca va fi preluat de cei care trebuie sa auda si sa isi refaca planurile de concediu ultra-indestulat:

Inteleg ca pe 6 dec, de Mos Nicolae, CCR ar trebui sa se pronunte asupra unei exceptii de neconstitutionalitate a art. 10 din Legea nr.190/1999, text care permite (doar aparent) creditele imobiliare in valuta, ceea ce ar incalca in mod direct Constitutia, care declara ca unica moneda cu putere circulatorie si liberatorie (=puterea de a sterge datorii banesti) este leul.  Daca o astfel de exceptie ar fi admisa, toate creditele in valuta ar fi intr-o situatie neregulata (ca sa ma exprim eufemistic).

Desi, teoretic, exceptia ar putea fi admisa (explic mai jos de ce), in realitate, CCR va fi determinata sa respinga exceptia, pe baza cutumei (ilegale - explic mai jos de ce) instaurate in Romania de mai mult de 20 de ani conform careia creditele in valuta nu numai ca sunt permise (pentru ca nu sunt interzise expres de lege ...), ci chiar obisnuite pentru o economie de piata, asa cum se vrea a fi economia Romaniei. 

Acest mecanism, al raspunsului la o grava si grea problema de (ne)constitutionalitate printr-un raspuns la o problema mai simpla si mai conforma cu obisnuintele (cutumele) a fost utilizat si pentru motivatia suplimentara, inutila, a trantirii legii conversiei creditelor in valuta la cursul istoric, prin decizia CCR nr.7/2017. Dupa ce a constatat ca legea este neconstitutionala pe motivul formal (si inventat) al bicameralismului, CCR a continuat sa argumenteze decizia, desi nu mai era necesara, prin aplicatia cutumei nominalismului monetar, pe care l-a inteles total invers decat sensul sau originar si legal, acela de a proteja debitorul (si nu creditorul) contra fluctuatiilor cursului monedei nationale fata de diverse valute la care s-ar raporta conform coventiei partilor. 

A inlocui o intrebare mai grea cu una mai simpla, pentru a oferi un raspuns comod, acceptabil pentru majoritatea comunitatii cognitive, este una dintre cele mai grave erori de judecata (biasuri cognitive, asa cum sunt definite de Daniel Kahneman, in Thinking: Fast and Slow).

 

Din punct de vedere constitutional si legal, leul este singura moneda de plati si incasari intre rezidenti. Raportat la aceasta regula imperativa, orice moneda care circula legal sau de facto pe teritoriul Romaniei (inclusiv euro) este o valuta. Desi poate fi un eventual instrument de tezaurizare, valuta nu poate fi si o moneda de plata pe teritoriul Romaniei. Practic, in Romania, doar moneda romaneasca respecta definitia si functionalitatile banilor, nu si valuta. 

Tribunalul Cluj, cand a dispus inghetarea cursului euro/leu la nivelul din data contractarii creditului, a spus negru pe alb ca si euro, nu numai CHF, dolarul, lira sau yenul, este o valuta si, in consecinta, nu are caracteristica de bani cu putere circulatorie si liberatorie pe teritoriul Romaniei. 

Caracterul exclusiv al circulatiei juridice a leului pe teritoriul Romaniei rezulta atat din Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR (art.12), cat si din Regulamentul valutar. In oricare dintre variantele sale, inclusiv cea in vigoare, Regulamentul valutar impune obligativitatea platilor si incasarilor in lei intre rezidenti. Chiar daca pe factura sau pe graficul de rambursare se face referire la o suma in valuta, nu inseamna ca platile si incasarile se si fac in valuta, ci in lei, la cursul zilei. Procedeul se numeste consolidare in valuta sau indexare, clauza care il prevede putand fi considerata abuziva, in conditiile Legii nr.193/2000. Regulamentul valutar nr.4/2005 permite fara restrictii platile si incasarile in valuta intre rezidenti si non-rezidenti. Sumele rezultate pot fi pastrate in depozite in valuta deschise pe numele rezidentilor, atat in tara, cat si in strainatate.  In conditii foarte restrictiv reglementate, sunt permise unele plati in valuta intre rezidenti (a se vedea Anexa 2 la Regulament). Spre exemplu, in relatiile cu rezidentii, bancile pot efectua plati si incasari in valuta in cadrul operatiunilor de capital, dar nu si in cadrul operatiunilor curente (atragere de depozite si acordare de credite). 

Printr-o cutuma care dateaza din vremea hiper-inflatiei leului (1998-2001), s-au tolerat depozitele in valuta care nu provenea din operatiunile valutare efectuate cu non-rezidentii, dupa care, in perioada de boom imobiliar (2005-2008), s-au tolerat creditele in valuta acordate persoanelor care nu erau natural acoperite la riscul valutar (nu isi obtineau, la momentul contractarii creditului, majoritatea veniturilor in moneda creditului). 

Niciuna dintre aceste operatiuni nu era expres prevazuta in Regulamentul valutar. Totul a decurs din "necesitatea" unui volum de creditare cat mai mare obtinut de bancile comerciale, in goana dupa profit cu orice pret, pe seama viitorilor captivi ai creditelor de consum. Valuta obtinuta de la bancile - mama erau realmente foarte ieftini in raport de dobanzile care putea fi stoarse de la populatie, iar cursul de schimb leu - euro era artificial tinut la un nivel foarte scazut (3,1 lei pentru un euro, in 2006), ceea ce a creat iluzia ca oricine isi poate permite un credit in valuta, cam atat de "ieftin" precum parea.  Creditarea in valuta a fost, inca de la inceput, in afara limitelor normale ale operatiunilor banesti intre rezidenti si, in orice caz, a facut complet inaplicabil principiul nominalismului monetar (care se aplica doar imprumutului in bani, adica de lei, nu si imprumuturilor de valuta).  BNR insasi, in contra obisnuitului comportament public (sau insidios, definitoriu pentru seminariile de la Sinaia cu judecatorii dosarelor deschise de populatie contra bancilor) de aparator din oficiu si de ultima instanta al bancilor comerciale, a descurajat creditul in valuta.  Regulamentul nr. 3/2007 vizeaza limitarea riscului de credit, atat sub raportul riscului de dobanda, cat si sub raportul riscului valutar.  Regulamentul nr. 17/2012, adoptat in urmarea aparitiei Recomandarii Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) 2011/1 din 21 septembrie 2011, impune principiul dupa care orice persoana care nu este acoperita natural la riscul valutar (nu isi obtine majoritatea veniturilor in moneda creditului) trebuie avertizat asupra riscului valutar si consiliat in vederea evitarii asumarii unui astfel de credit in cazurile in care cheltuielile de subzistență și obligațiile prioritare de plată ale debitorului exced rata platibila lunar bancii.  Legal, BNR a impus bancilor comerciale (dar numai scriptic, de dragul aparentelor) interdictia de a acorda astfel de credite, fie direct in valuta, fie in lei, dar consolidate sau indexate in valuta.  Faptic - iar acest lucru conteaza - BNR a acceptat insa de fiecare data punerea pe piata de astfel de "produse financiare" care s-au dovedit a fi atat de periculoase pentru populatie si pentru sistemul bancar insusi. Si care, iata, se dovedesc acum a fi si ilegale.

In orice caz, cu exceptia art. 10 din Legea nr.190/1999, care pare sa permita creditele imobiliare, contrar Constitutiei si Statutului BNR, personal nu cunosc alta dispozitie legala care sa permita expres creditele acordate direct in valuta.  Singurele acte normative care par sa tolereze creditele in valuta (in sensul ca nu le interzice, ci le tolereaza, dar le descurajeaza) sunt cele doua Regulamente ale BNR, mai sus citate. Acestea nu sunt legi care sa poata fi atacate la CCR, dar pot fi atacate in contencios administrativ, intrucat incalca Legea Statutului BNR nr.312/2004.

Ramane de vazut ce se va intampla poimaine, de Mos Nicolae, la CCR. Nu ma astept la surprize, dar uneori solutia apare de unde nu te astepti”, a fost mesajul postat de Piperea pe pagina personala de Facebook.