CCIR se implică în înființarea unui consiliu de afaceri româno-mexican

CCIR se implică în înființarea unui consiliu de afaceri româno-mexicanSursă: CCIR

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit marți, 26 octombrie, vizita E.S. dl. Guillermo Ordorica Robles, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Statelor Unite Mexicane în România, în scopul dinamizării schimburilor comerciale bilaterale.

„Având în vedere poziționarea geografică a celor două state, comerțul dintre România și Mexic se poate realiza numai prin portul Constanța. Astfel, este foarte important ca atât ambasada cât și comunitatea de afaceri mexicană din România, să fie mai activă în această zonă, mai ales că Portul Constanța oferă o serie de facilități din punct de vedere al infrastructurii și accesibilității, dar și din punct de vedere al dezvoltării unei platforme logistice pentru depozitare sau producție, avându-se în vedere statutul de zonă liberă. După cum se știe, industria de petrol și gaze este foarte puternică în România și există deja o cooperare româno-mexicană în acest domeniu, ceea ce reprezintă o bună oportunitate de dezvoltare în viitor. România este o țară membră a Uniunii Europene, iar înființarea unei companii în țara noastră, indiferent de statul din care provin acţionarii oferă acces la fonduri și subvenții europene”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
 
„Profit de această întâlnire pentru a vă propune înființarea unui consiliu de afaceri româno-mexican, având în vedere că, în prezent, în România există doi consuli onorifici, respectiv la Cluj și Timișoara și sperăm, cu ajutorul dumneavoastră, să putem identifica un al treilea consul pentru zona Constanța. Ne-am dori ca acest consiliu să fie înființat cu ajutorul CCIR, împreună cu ambasada și consulatele onorifice aparținând Mexicului.  Țara noastră se află în plin proces de deschidere politică externă, devenind al doilea partener comercial al Statelor Unite ale Americii, încurajând politici de piață liberă. Totodată, Mexicul este în proces de reînnoire al acordului de parteneriat UE-Mexic, care în curând va fi ratificat în rândul statelor membre”, a declarat Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Statelor Unite Mexicane în România, E.S. dl. Guillermo Ordorica Robles.
Potrivit datelor ONRC, volumul total al schimburilor comerciale România-Mexic însuma 257,61 milioane de euro, la sfârșitul anului trecut și 197,54 milioane de euro la sfârșitul lunii august 2021. La nivelul lunii octombrie 2021, în România activau un număr de 51 companii mexicane, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 48.746 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News