Doi angajați ai Aeroportului Internaţional din Sibiu erau suspecți de gripă pandemică, în timp ce un alt coleg de-al lor în vârstă de 38 de ani, care lucra ca dispecer, a murit recent de pneumonie severă.
UPDATE ora 18.00: În urma rezultatelor comunicate de INSP, ca urmare a efectuării analizelor de teste de catre Institutul Cantacuzino, Ministerul Sănătăţii face următoarele precizări:
Din cele două suspiciuni, a fost confirmat un singur caz de gripa umana, AH3N2, celălalt fiind infirmat. În prezent, starea persoanei contamitate cu virusul gripal uman este stabilizată şi se află sub tratament specific în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sibiu . Cei doi tineri de 22 şi 26 de ani, care lucrează la Aeroportului din Sibiu la încărcat/descărcat bagaje au fost internați aseară în spitalul din oraș, cu simptome specifice unei viroze respiratorii, iar medicii îi suspectau că sufereau de gripă porcină. Cu toate acestea, se pare că este vorba de o simplă gripă umană, dar mai puternică. ”Băiatul meu a fost răcit luna trecută şi a rămas cu o tuse, tuşeşte, mai ales dimineaţa, l-a văzut un medic specialist din TBC şi acum i-a chemat, şeful de tură i-a sunat, băiatul meu şi colegul lui sunt în concediu medical, i-a chemat în urgenţă. Şi colegul lui este răcit. Au sunat şefii de tură să vină în Urgenţă, de ce, nu ştiu, băiatul meu are filmul făcut de la TBC, nu are nimic la plămâni, are o sinuzită care trebuie tratată”, povestește Monica Prodea, mama unuia dintre tinerii internaţi. Specialiștii le-au recoltat probe biologice și i-au internat la secția de Boli Infecţioase. Febră, dureri de cap, astenie ”S-au prezentat în Urgenţă doi pacienţi de 22 şi 26 de ani cu febră, cefalee, cu astenie şi faticabilitate, cu coriză, s-au recoltat probele biologice şi în prezeent sunt internaţi în Serviciul de Infecţioase”, a spus Mirela Bădescu, medic în cadrul Unităţii Primiri Urgenţe. Reprezentanţii Aeroportului Internaţional din Sibiu admit că unul dintre angajați a murit acum două zile din cauza pneumoniei, dar spun că nu știu mare lucru despre celelalte două cazuri. ”Într-adevăr ieri a avut loc decesul unuia dintre colegi pentru o complicaţie de natură virală, omul a fost internat în spital, a decedat dar încă nu avem rezultatul autopsiei, iar vizavi de acest aspect, prezenţa la spital şi internarea celorlalţi doi colegi, nu putem să avem o poziţie oficială pentru că nu ştim pentru ce au fost internaţi”, a declarat Nicolaeta Boborodea, purtător de cuvânt al Aeroportului Internaţional Sibiu. Aceasta se pregătește oricând să anunțe instaurarea carantinei. ”Da, normal, în situaţia în care se va confirma gripa există proceduri specifice care vor fi aplicate, dar de la discuţia cu internarea celor doi colegi până la confirmarea unei epidemii de gripă e o altă discuţie, nu putem avea o asemenea decizie în acest moment”, a mai spus Boborodea. Pacienții care s-au aflat aseară la Urgenţa Spitalului de la Sibiu au primit, pentru orice eventualitate, măşti de protecţie. ”Măştile ni le-a împărţit o doamnă, doamna asistentă, nu ne-a zis nimic dar se pare că au fost doi băieţi suspecţi de gripă. Am auzit vorbind oameni şi doamne de aici, cred că infirmiere sau barncardieri”, a povestit Cristina Şulea, o pacientă care aştepta pe holurile spitalului. Arafat: "Cei doi prezintă simptome" "Concluzia analizelor celor doi va fi aflata in cursul zilei de azi (n.r. miercuri). Se va verifica daca este o gripa banala sau este un alt virus. Cei doi prezinta simptome usoare de gripa. Numai pentru faptul ca cei doi vin de la locul unde a fost si primul pacient, colegii au ales sa ii retina", a declarat Raed Arafat, secretar in Ministerul Sanatatii, la Digi24.