Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, ar putea fi audiat, saptamana viitoare, in cazul accidentului pe care l-a provocat, cu aproape o luna in urma, pe soseaua Cotroceni din Capitala.
Asta dupa ce procurorii au primit ieri dupa-amiaza raportul medico-legal efectuat in dosar. Potrivit acestuia, legistii nu pot stabili cu certitudine daca Simona Todean a fost atinsa de masina ministrului si trantita apoi pe gheata.
„La momentul examenului, fata avea mai multe leziuni superficiale, despre care doctorii nu pot spune decat ca provin dintr-o cazatura”, ne-au declarat medicii legistii. Pe de alta parte, surse din cadrul echipei de ancheta au adaugat ca „procurorul de caz a cerut Institutului National de Medicina Legala sa stabileasca exact care a fost natura leziunilor suferite de fata la cot si la genunchi, in ziua de 16 decembrie. Raportul medico-legal este important, insa nu suficient pentru o decizie in cauza. Procurorul trebuie sa ia in calcul toate probele pertinente si importante in ancheta”.
Experimentul judiciar ar elucida cazul
„Leziunile traumatice constatate la examenul obiectiv medico-legal nu au caracteristicile unui impact cu un autovehicul, in sensul evidentierii unor leziuni ale caror forma si dimensiuni sa corespunda unui relief al autovehiculului sau amprentei pneurilor”, concluzioneaza legistii in raportul trimis Parchetului General.
Aceasta concluzie nu este insa elocventa pentru accidentul provocat de Ludovic Orban, sustin insa specialistii in cercetarea accidentelor. „Nimeni nu a sustinut ca Simona Todean ar fi fost lovita puternic de masina condusa de ministru sau ca acesta ar fi trecut cu autoturismul peste ea, astfel incat, pe corpul fetei, sa ramana urme ale aripii, radiatorului, pneurilor sau ale oglinzilor masinii. Exista sute de cazuri in care victimele sunt atinse de masina, se dezechilibreaza si cad, fara ca pe corpul acestora sa ramana urme ale componentelor autoturismului. Am avut nenumarate situatii in care biciclisti au fost trantiti la pamant de suflul unui camion care a trecut prea aproape de ei si au murit. Fara sa fie atinsi de masina. Doar un experiment judiciar care sa redea dinamica producerii accidentului poate face lumina in acest caz”, spune unul dintre specialistii in domeniul cercetarii accidentelor.
Aceeasi varianta de ancheta este sugerata si de fostul psiholog-criminalist, profesorul Tudorel Butoi. „Poti avea o victima usor atinsa de masina, care, alunecand pe gheata se loveste la sold, cot si la barba, spre exemplu. Legistul face interpretari si constata ca acestea sunt provocate prin loviri de un corp dur. (...) Cea mai buna clarificare in speta o poate face un experiment judiciar”, concluzioneaza acesta.
Simona Todean, in varsta de 14 ani, a fost identificata de politisti drept victima accidentului produs de Ludovic Orban, cu ajutorul unui fost politist de proximitate.