Cazul „Mita de la Bac“ a sfârşit în arestul poliţiei

Cazul „Mita de la Bac“ a sfârşit în arestul poliţiei

Directoarea Liceului particular „George Pop de Băseşti“ din Sighetu Marmaţiei, Virginica Leordean, a recunoscut ieri că a primit bani de la elevi pentru a-i ajuta la examenul de bacalaureat.

La ieşirea de la audieri, unde a aflat că va sta la arest în următoarele 29 de zile, directoarea a declarat că este nevinovată şi că ea este doar ţapul ispăşitor. Tot ieri, la Tribunalul Cluj s-a judecat şi cererea procurorilor DNA Cluj de a o aresta şi pe Ileana Botici (33 de ani), una dintre eleve. După un proces care a durat mai bine de trei ore, Ileana Botici nu a fost arestată deoarece a recunoscut toate acuzaţiile.

În timpul audierilor, Botici a declarat că a adunat banii de la colegii de clasă la solicitarea directoarei Leordean. Aceasta a spus că a adunat câte 1.000 de lei de la fiecare elev, dar au existat cazuri când a primit şi mai puţin, deoarece au existat şi elevi care nu aveau bani. În total, în acest dosar au fost audiaţi 120 de elevi şi 40 de profesori, pentru a se afla traseul banilor.

Veronica Gavri Todinca, avocata directoarei Leordean, a declarat că banii erau pentru protocol şi nicidecum pentru a mitui comisia de Bacalaureat. „Clienta mea a adunat bani ca să-i ajute pe elevi şi s-a ţinut de cuvânt. A şi recunoscut că le-a dus subiectele rezolvate în clasa de examen în timpul desfăşurării acestuia. Ea i-a ajutat, şi ei au dat declaraţii despre caz. Ea s-a ţinut de cuvânt şi i-a ajutat să promoveze examenul“, a spus avocata.

Ideea acestui „ajutor“ din partea directoarei s-a născut la examenul de simulare a Bacalaureatului, la care toţi elevii au obţinut note proaste. „Situaţia a fost catastrofală, iar directoarea s-a oferit să-i ajute“, a mai spus avocata. Directoarea Leordean a rezolvat subiectele imediat după anunţarea acestora, apoi a intrat în sălile de examen şi, sub stricta supraveghere a profesorilor examinatori, a împărţit ciornele cu subiectele rezolvate elevilor care au cotizat.

ULTIMA ORĂ

Bac penal şi la un liceu din Oradea

Procurorii orădeni au început o anchetă la Liceul particular „Georgiana“, după ce reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bihor au depus o plângere în care acuză conducerea instituţiei de învăţământ de fals. „Este vorba despre falsuri la examenul de bacalaureat“, a declarat procurorul Dorel Moţiu. Conducerea liceului este acuzată de reprezentanţ ii ISJ că a acceptat înscrierea la examenul de bacalaureat a unor candidaţi cu studii nefinalizate. Deocamdată s-a descoperit un elev care a repetat clasa a XI-a şi nu a finalizat clasa a XII-a“, a spus şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul Vasile Popa. (Georgiana Anghel)

VEZI ŞI:

„Concursul de dosare“, mai tare ca frauda la Bac BAC-ul în alb şi negru

"REZULTATELE DE LA BAC"

"Directoarea care a fraudat Bacul, reţinută"

Ne puteți urmări și pe Google News